Nu cunosc denumirea exactă a bolii psihice de care suferă numitul Becali George. Cu siguranţă însă că e alcătuită prin camuflarea mai multor şi deloc mărunte maladii. Dincolo de orice dubiu, cele mai evidente sunt simptomele de paranoia. Nu e nici măcar o noutate absolută pe piaţa românească a „personalităţilor” izvorâte din nimic. De fapt, a perso-nulităţilor, dintre care cea mai reprezentativă figură a fost Defunctul. Cu care, deşi înjură la comunişti mai abitir decât mulţi, pacientul încă neinternat Becali are extrem de multe în comun, cea mai evidentă fiind priceperea la toate alea, neexistând practic domeniu în care să nu se considere expertul suprem. Aşa cum Ceaşcă le ştia pe toate, de la politică la arhitectură şi de la sport la poezie, tot aşa şi Gigi: e mai antrenor decât Oli, Gică ori Lăcă, mai finanţist decât „papagalu’” de Bodu, mai jurist decât „proasta” de Monica Macovei şi, desigur, mai politician decât „mincinosul” de Băsescu, ce mai, un Ceauşescu în varianta capitalistă, dacă (pardon) capitalism o fi ăla în care iei cu japca teren de fotbal şi „la schimb” cu Armata teren de construcţii, în care duci sacoşe de plastic pline cu bani peste mări şi ţări, în care-ţi „tragi” Maybach dar habar n-ai că degeaba îl ai dacă nu ai şi şofer la el, în care minţi ca un nesimţit că mergi pe mâna ăluia până la moarte iar a doua zi îl dai afară în şuturi, ba mai şi mănânci rahat la televizor despre aventurile lui din tinereţe. Peste toate, există însă şi o deosebire fundamentală între Ceaşcă şi Becali: ăla dărâma biserici. Tot într-o demenţă. Şi probabil în semn de penitenţă pentru păcatul impardonabil la aşa mare credincios: jocurile de noroc… Noroc că are de unde pierde! Dar cel mai grav e faptul că „micul Ceauşescu” se mai visează şi preşedinte. Nu de club de fotbal, ci de ţară! La urma urmei, ceferist am avut (Gică Dej), cizmar am avut (Ceaşcă), de ce n-ar veni şi rândul ciobanului? Situaţie în care doctorul ar trebui să vină la noi, nu la el.