Lupte
Campionatul Judeţean, primul concurs oficial din 2008
de Marius SUIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)După trei concursuri de pregătire disputate în acest an, luptătorii din judeţul Suceava s-au întâlnit pe saltea la primul concurs oficial din 2008. Sâmbătă şi duminică, sala Clubului Sportiv Municipal din Suceava a găzduit Campionatul Judeţean de lupte greco-romane. Acest concurs organizat de DSJ şi CSM Suceava, şi rezervat copiilor şi cadeţilor, a reprezentat un prim test oficial pentru tinerii sportivi din judeţ, înaintea intrării în focul competiţiilor naţionale şi în lupta pentru medalii. La categoria copiilor, cele patru cluburi participante şi-au împărţit aproape egal locurile I, astfel CSM Suceava şi LPS Suceava câştigând câte trei categorii fiecare, primul prin Răzvan Acostoaie, la 35 de kilograme, Eusebiu Laur, 42 de kilograme şi Ştefan Popa, la 59 kilograme, iar al doilea prin Răzvan Pandelea, 38 de kilograme, Andrei Apetrei, 47 de kilograme şi Antonică Gorcea, 73 de kilograme. La rândul lor, rădăuţenii au ocupat patru locuri I, două la CSŞ prin Andrei Maruseac, 53 de kilograme şi Sergiu Florescu, 85 de kilograme şi două la CSM Bucovina Rădăuţi, Mihăiţă Sestun, 32 de kilograme şi Costică Abobului, 66 de kilograme. În concursul rezervat cadeţilor, CSŞ Rădăuţi şi-a adjudecat patru locuri I prin Radu Bighei, Florin Lulciuc, Bogdan Cutaş, Sergiu Florescu, la 42, 46, 54, respectiv 85 de kilograme, CSM Bucovina Rădăuţi, un singur loc prin Linu Suraj, la 58 de kilograme, LPS Suceava – Ionuţ Croitori şi Cătălin Solovăstru, 50 şi 63 de kilograme, CSM Suceava – Andrei Dula, 69 de kilograme, CSŞ Suceava – Robert Bighei, 76 de kilograme şi CSM-LPS Suceava prin Ioan Burlică, la 100 de kilograme.
Vizualizări articol: 556 | | Notează articolul: Campionatul Judeţean, primul concurs oficial din 20080.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.