Rugby
CSM Bucovina Suceava a câştigat la Iaşi
de Marius SUIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Ieri după masă, în primul meci de pregătire din acest an, echipa de rugby CSM Bucovina Suceava a reuşit să se impună pe terenul colegei din play-out, Politehnica Iaşi, cu scorul de 10 – 5, după un joc disputat pe un teren fără buturi. Fără opt din componenţii echipei, rămaşi acasă datorită problemelor profesionale şi a accidentărilor, elevii lui Constantin Vlad au dominat primele 20 de minute de joc, dar nu au concretizat jocul bun cu încercări. Contrar cursului jocului, cei care marchează sunt ieşenii şi astfel gazdele conduc cu 5 – 0, transformările şi loviturile de pedeapsă nefiind posibile. Sucevenii revin şi egalează situaţia printr-o încercare reuşită de Andronic, după o plecare a lui Ştefăniţă Rusu prin faţa marginii, scor 5 – 5. Linia suceveană de trei sferturi face presiune pe adversari şi recuperează un balon ce ajunge la Opariuc, cel care nu se mai opreşte până în terenul de ţintă advers, scor 5 – 10. Repriza a doua este mult mai echilibrată, astfel că nici una dintre echipe nu reuşeşte să marcheze. „A fost un antrenament foarte bun, în care am putut să vedem unde şi cât mai avem de lucrat. Din păcate mai avem de muncit la sincronizarea în margine, acolo unde am pierdut uşor baloane chiar şi de pe repunerea noastră, dar şi la condiţia fizică, deoarece în repriza a doua s-a simţit diferenţa între nivelul de pregătire al jucătorilor. Pe de altă parte m-a bucurat să văd la jucătorii mei dăruire şi determinare în teren şi asta în ciuda faptului că partida era una de pregătire”, a declarat antrenorul Constantin Vlad. Începând de luni, sucevenii vor pleca pentru şase zile în cantonament, la Vatra Dornei.
În lipsa unui acord scris din partea
Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului
CSM Bucovina Suceava a câştigat la Iaşi.
Vizualizări articol: 817 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot CSM Bucovina Suceava a câştigat la Iaşi5.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.
(21 feb 2008, 13:36:17