Tocmai când îmi exprimam eu mai apăsat temerile că transferurile rămân doar în faza de ipoteze, iată că în numai trei, patru zile s-au comis mai multe şi mai importante decât îmi imaginasem. Niculescu şi-a luat inima-n dinţi şi a plecat. Nu la Leverkusen (mi-e greu să cred că ăştia se vor încurca vreodată cu români), ci la o echipă mai mult retrogradată: Duisburg. A ajuns acolo fiindcă, după ce le-au zăpăcit jocul alde Tararache şi Filipescu, nu le-a mai rămas decât speranţa că vor găsi vreo doi care să se tăvălească cât mai convingător între 16 şi 25 de metri, iar Niculescu să transforme în goluri autotrântele ălora. Cu ele sau fără, Duisburg tot în Bundesliga 2 va juca de la toamnă, lui Niculescu rămânându-i să spere ca între timp o altă echipă de Bundesliga 1 îl va remarca şi-l va invita să încerce şi acolo. La ora la care scriu, mai sunt câteva ore până la debutul lui Radu Ştefan la Lazio. Este o chestie absolut inedită: ieri la semnat şi la vizita medicală, azi la conferinţă de presă, mâine pe gazon. Dacă chiar aşa se vor fi petrecut lucrurile, vom afla împreună. Sper că omuleţul îşi va câştiga locul de titular, desigur în absenţa celor accidentaţi, că doar de aia l-au luat, ca să astupe măcar o gaură din vreo trei, câte are acum Lazio. Vedeţi că românii sunt la mare căutare doar în sensul ăsta? Adică de la Mutu încoace nu se mai bat echipele serioase pentru vreun superjucător român, ci îi iau, pe ăia puţini pe care-i iau, doar ca umplutură. Fără să însemne neapărat un dezastru, fiindcă la urma urmei important e să joci într-un campionat serios, lucrul mi se pare îngrijorător. În loc de fotbalişti-spectacol, din care într-o vreme nu tocmai îndepărtată, produceam destui, acum am ajuns să oferim la export muncitori cu mingea. Măcar din ăştia dacă am avea destui şi tot n-ar fi rău. Dar să fie muncitori cinstiţi, ca Ogăraru de pildă, nu fotbalişti „vopsiţi”, ca Dică, Victoraş ori Ovidiu Petre. Oare cum s-au adunat toţi ăştia la Steaua?