Oficialii de la Cetatea au ajuns la un acord cu omologii lor de la Juventus pentru transferul la Suceava al atacantului Andrei Aileni. Fălticeneanul intrase în conflict cu conducerea clubului la începutul acestui an din motive financiare şi de aceea a refuzat să plece în cantonamentul montan alături de ceilalţi jucători pregătiţi de Ovidiu Murariu. „În baza bunelor relaţii dintre cele două cluburi am reuşit să aducem la Suceava un jucător pe care îl apreciem mult. Aileni se va integra imediat în programul echipei, care va urca de astăzi la munte, pentru zece zile de pregătire centralizată”, a declarat preşedintele FC Cetatea, Dumitru Moldovan. La Vatra Dornei este aşteptat să se alăture lotului sucevean şi Bogdan Ionică, un portar în vârstă de doar 19 ani, ce provine de la LPS Pantelimon.
(28 ian 2008, 13:06:09