S-ar putea să vă fi săturat şi dumneavoastră (eu – până în gât!) de balamucul legat de „transferurile” absolut aberante cu care suntem bombardaţi pe toate canalele media. La cuvântul-cheie am pus ghilimelele fiindcă este vorba de transferuri doar ipotetice, virtuale, nicidecum din alea cinstite, pe hârtie, cu clauze, drepturi, obligaţii, salarii. Deşi am vrut să evit subiectul, iată că evenimentele, tot virtuale, nu ne lasă în pace. Alaltăieri, scriam tot aici despre Dică, pe care nici nu apucase Piţurcă să-l laude prin ziare, că până să termin eu articolul despre ce cuplu (în devenire legendar) urma el să alcătuiască împreună cu panarama de Neaga, el şi fusese „transferat” la Benfica. Pe gură, nu pe hârtie. Iar asta, pe la prânz, fiindcă mai pe înserat, pe când ziarul nostru mergea spre tipografie, o luă din loc şi Dică: de la Benfica, tocmai la Aston Villa. Nu pe mare sau prin aer, ci, evident, tot pe gură. Pe a lui Becali. Gigi, nu Victor sau „Giovanni” (Ion, pour les connaisseurs), că din cavităţile lor bucale, o zi mai târziu, am aflat că Dică nici gând să se ducă la Benfica sau Aston Villa, ci la o „echipă importantă din Europa”. Acu’, stau şi eu şi mă gândesc: o fi Europa asta nouă şi mare doar atât cât ne spune Uniunea Europeană, adică de la Atlantic până la Urali? I-o fi ajungând lui Dică? Că Rică şi el pleca, dacă-i întrebai pe samsari, tot pe la Liverpool ori Sevilla, iar la urmă s-a lovit de Marele Zid care, parcă, e niţel dincolo de Urali. Am zis Aston Villa? Păi, probabil ca să le treacă ăstora suferinţa că nu s-au pricopsit cu Dică, tot domnii ăia despre care fu vorba mai sus ne anunţă că li-l livrează pe Goian. Care, ca apărător ce se află, nu prea salvează el goluri, în schimb înscrie mai dihai decât Dică, ceea ce nu poate decât să-i avantajeze, ştiut fiind faptul că golgheterii costă mai mult decât apărătorii. Iar dacă iei un marcator la preţ de fundaş, e cu atât mai bine. Dacă aţi înţeles ceva, daţi-mi şi mie un semn. Dacă nu, poate ne-o lămuri pe toţi D.N.A. care aud că s-a pus (serios de data asta) cu greul pe neverosimilele transferuri ale fotbaliştilor români.