Rugby
CSM Bucovina Suceava a terminat vacanţa
de Marius SUIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Cu aproape două luni înaintea reînceperii meciurilor din Divizia Naţională, componenţii echipei locale de rugby, CSM Bucovina Suceava au revenit luni la antrenamente, după o pauză de aproximativ trei săptămâni. Dacă anul trecut, atât în iarnă, cât şi în vară nu au reuşit să facă un cantonament, în acest an, mai exact în a doua jumătate a lunii februarie sucevenii şi-au propus să efectueze un stagiu de pregătire centralizată la munte, pe durata a zece zile. Constantin Vlad este de părere că acest stagiu de pregătire este absolut necesar şi asta pentru că în 2007, lipsa cantonamentului s-a văzut în teren, mai ales pe final de meci, când condiţia fizică nu i-a mai ajutat pe elevii săi. „În programul de pregătire am prevăzut şi un cantonament montan în luna februarie, dar acesta va fi posibil doar în funcţie de bugetul pe care-l vom primi de la Primărie şi CSM Suceava. Tot în această perioadă, înainte de a trece la antrenamente de intensitate mai mare vom face vizita medicală”, a adăugat antrenorul formaţiei CSM Bucovina Suceava, Constantin Vlad. Ca şi anul trecut, înaintea reînceperii campionatului, echipa suceveană va participa la un turneu de pregătire la Iaşi, acolo unde vor disputa cel puţin trei meciuri. CSM Bucovina va reîncepe sezonul oficial pe data de 8 martie, atunci când va întâlni pe teren propriu echipa RC Griviţa Bucureşti.
În lipsa unui acord scris din partea
Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului
CSM Bucovina Suceava a terminat vacanţa.
Vizualizări articol: 865 | | Notează articolul: | Nota curentă: 2.5 din 2 voturi CSM Bucovina Suceava a terminat vacanţa2.552
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.