Iată că noul an începe cu o stare de normalitate aproape... nefirească! Iarna se întoarce iarnă, iar de Bobotează, culmea, chiar vom avea parte de gerul omonim! Măcar de-ar continua astfel şi în toate cele şi mai ales, ceea ce ne doare pe noi, în fotbal... Voi sări peste afacerile interne şi voi merge direct la vara speranţei noastre, când băieţii lui Piţi vor fi, în fine, prezenţi la întâlnirea cu fotbalul care contează. S-a tot vehiculat ideea că, dacă ieşim din grupa cu Olanda, Italia şi Franţa (prin luminator, nu prin chepeng!), nimic nu ne mai poate opri din drumul spre trofeu. Unii au fost mai modeşti, au spus doar finală, dar când se evoluează cu trofeul pe masă oarecari şanse există, asta se înţelege de la sine. Desigur, Dumitru Dragomir poate spune fără să clipească o enormitate (“Goian face douăj’ de milioane”). Cu zicerile sale suntem obişnuiţi, nu prea mai apleacă lumea urechea la ele, chiar dacă unii îl alintă spunându-i oracol. Însă sunt destui alţii, tricolori, foşti tricolori, tehnicieni, suporteri, care spun acelaşi lucru. Mai nuanţat a fost Cristi Chivu, care crede că nu e bine să mergem aşa departe cu gândul, din moment ce n-am mai fost pe la turnee finale de vreun cincinal jumate. Eu aş zice că această presupusă calificare nu înseamnă o dispensă, nici măcar pentru turul următor. Să nu uităm că am bătut Columbia (mare favorită în ’94) şi apoi ne-a bătut Elveţia! Tot atunci am trecut de Argentina şi ne-a scos Suedia. Iată, două echipe pe care le putem întâlni şi la vară în tururi eliminatorii. Mai apoi, la alt turneu final, am bătut Anglia şi ne-a chinuit Tunisia. Cam aşa am fost mereu, ne-am autodepăşit când ni se cânta prohodul şi ne-am împotmolit când ne era lumea mai dragă. Atunci ce să facem, să nu mai trecem de grupă?! Să trecem, dar să picăm cu Germania şi după aia cu Spania. Problema e că până în finală se termină marile puteri şi iar dăm peste vreo Suedie...