Hai că am trecut cu bine şocul tragerii la sorţi de duminică, ba chiar surprinzător de bine din moment ce pe mulţi ne-a prins frenezia aceea specifică şi absolut necesară oştenilor din armatele mici înainte de a intra în luptă contra marilor imperii. Bineînţeles, există şi sceptici, iar şeful lor este Răducioiu, care categoriseşte trei sferturi de “naţională” ca fiind de nivelul Serie B. Făcând haz de necaz, ar putea fi chiar un compliment! Căci mă întreb, oare competiţia unde combate ex-stelistul Paraschiv nu este cumva peste Liga întâi?! Şi acel “unsprezece” al preliminariilor, de care pomeneam data trecută şi la care strălucim prin absenţă, poate fi un argument în favoarea scepticilor. Însă Grecia ce jucători de top o fi avut acum patru ani? Se pare că adevărul este veşnic înţepenit la mijloc.
Dar restul Europei oare pătimeşte şi el?! Grupa Austriei îmi trezeşte o senzaţie ciudată. În fapt este grupa Germaniei, care va încerca o campanie ca pe vremea echipei numite Wermacht, antrenate de un antrenor excesiv de ofensiv, căruia îi plăcea să atace pe toate fronturile. Anexarea Austriei se face de data asta mai la coadă, fiind ultimul meci din grupă. Dar această anexare nu înseamnă neapărat ceva rău pentru austrieci, poate fi şi pe post de breloc, pentru a trece împreună de grupă, după cum s-a mai întâmplat odinioară, la acel 0-0 demn de o monstruoasă coaliţie. Până atunci, cucerirea Poloniei ar putea fi ceva mai anevoioasă pentru panzere, după cum şi în fosta Iugoslavie partizanii îi pândesc cu cuiul de la grenade între dinţi.
Celelalte grupe nu sunt prea spectaculoase, mixturi de plaje fierbinţi cu mări îngheţate. Ca şi noi, şi spaniolii îşi vor regăsi adversarul din preliminarii, adică Suedia. Tot aici, Grecia mi se pare o enigmă, căci dacă Rehhagel va merge după acelaşi tipar, campionii en titre riscă să se întoarcă la plajă după minimum de meciuri.