Săptămâna viitoare va avea loc şedinţa de analiză a rezultatelor obţinute de Juventus Fălticeni în turul campionatului, la care va participa şi primarul oraşului, Vasile Tofan.
Cu această ocazie se va discuta şi situaţia jucătorilor A. Pânzariu şi Ciopraga, care au fost trimişi la echipa a doua din cauza evoluţiilor mai puţin convingătoare din prima parte a sezonului.
„Tot atunci se va stabili exact şi programul echipei de după vacanţa de iarnă. Probabil reunirea lotului va fi în jurul datei de 10 ianuarie, urmând să plecăm, ca şi până acum, în cantonament la Vatra Dornei. E posibil să apară şi unele modificări în lot, însă este prematur să vorbim acum despre acest lucru”, a declarat antrenorul principal Ovidiu Murariu.
Totuşi, săptămâna trecută, juniorul Flavius Pânzariu a participat la un trial pentru tinerele talente organizat de gruparea din primul eşalon, Ceahlăul Piatra Neamţ.