Evoluţiile foarte bune ale naţionalei Rusiei (5-0 cu Arabia Saudită şi 3-1 cu Egipt) la Cupa Mondială trezesc suspiciuni la cel mai înalt, informează Mediafax. Travis Tygart, şeful agenţiei anti-drog din Statele Unite, a lansat, duminică, un atac direct asupra ruşilor.
Între Rusia şi Statele Unite ale Americii există un război deschis pe seama problemelor de dopaj din ţara lui Vladimir Putin, iar totul a culminat cu interzicerea ex-sovieticilor la Jocurile Olimpice de Iarnă din 2018, după ce s-a descoperit că Moscova gira tacit un sistem de dopaj în masă în care erau implicaţi peste 1.000 de sportivi, printre care şi fotbalişti.
În timp ce americanii îşi fac griji că ruşii ar putea fenta sistemul anti-doping la turneul pe care-l organizează, englezii de la The Guardian au încercat să afle de la FIFA dacă există probleme cu vreun jucător care participă la Campionatul Mondial. Iar forul mondial a răspuns scurt: "Nu există suficiente probe care să ducă la deschiderea unei anchete împotriva unui jucător sau a unei echipe", s-a rezumat să transmită FIFA.