Pista de sanie „Bucovina” din staţiunea Vatra Dornei va găzdui în perioada 15 - 17 ianuarie 2016 a treia etapă de Cupă Mondială la sanie pe pistă naturală.
După şedinţa tehnică de joi, vineri au fost programate antrenamentele oficiale. Sâmbătă, 16 ianuarie, începând cu ora 9,00, vor avea loc calificările la sanie simplu masculin, de la ora 10,30 se vor desfăşura calificările la sanie simplu feminin, iar de la ora 11,30 vor avea loc calificările la sanie dublu.
Startul etapei de Cupă Mondială de la Vatra Dornei se va da la ora 13,30 cu concursul de sanie dublu, urmat de festivitatea de decernare a buchetelor de flori. Tot după-amiază va avea loc festivitatea de premiere la Cupa Naţiunilor simplu masculin, simplu feminin şi proba de dublu şi festivitatea de premiere a câştigătorilor etapei de Cupă Mondială la sanie dublu.
Duminică, de la ora 10,00 se va desfăşura etapa de Cupă Mondială sanie simplu masculin, urmată de festivitatea de decernare a buchetelor de flori. La ora 11,00 va avea aloc etapa de Cupă Mondială sanie feminin, urmată de festivitatea de decernare a buchetelor de flori. De la ora 13,00 se vor desfăşura coborârile din cadrul etapei de Cupă Mondială proba pe echipe, urmată de festivitatea de premiere, programată în jurul orei 14,00.
În funcţie de temperaturile înregistrate în oraşul staţiune şi pentru a proteja gheaţa, o parte din probele de concurs se pot desfăşura la alte ore, decizia urmând a fi luată în funcţie de situaţie de oficialii Federaţiei Internaţionale de Sanie.
De la profesorul Octavian Pungovschi am aflat că: „Temperaturile ridicate sunt principala problemă în organizarea competiţiei sportive care se desfăşoară pe pistă naturală de la Vatra Dornei. Ne-a ajutat primăria foarte mult, anul acesta am făcut zăpadă doar cu tunurile de zăpadă, ne-a ajutat şi perioada de ger de după Crăciun, oricum ne-am chinuit cu pregătirea pistei pentru ca această etapă să se desfăşoare în cele mai bune condiţii. Stațiunea Vatra Dornei găzduieşte pentru al patrulea an consecutiv acest concurs, am intrat în lumea bună a Cupei Mondiale şi încercăm să ne menţinem. Anul viitor vom organiza Campionatul Mondial de Seniori, competiţia cea mai importantă din această disciplină”.