Serena Williams a câştigat proba de dublu feminin la Wimbledon, sâmbătă seară, alături de sora sa Venus, la câteva ore după ce s-a impus şi la simplu, la al treilea Grand Slam al anului, informează AFP.
Americancele le-au ânvins pe jucătoarele din Cehia, Andrea Hlavackova şi Lucie Hradecka, în două seturi, 7-5, 6-4, reuşind al cincilea titlu la dublu la Londra, unde au câştigat fiecare şi cinci titluri la simplu.
Este a 13-a victorie a lor la dublu, în Grand Slam (5 la Wimbledon, 4 la Openul Australiei, 2 la US Open, 2 la Roland-Garros), ceea ce le plasează pe locul trei în era Open după Martina Navratilova-Pam Shriver (21) şi Gigi Fernandez-Natacha Zvereva (14).
Ele nu au pierdut niciodată în finală de Grand Slam şi sunt şi duble campioane olimpice (2000, 2008).