Pilotul spaniol al echipei Yamaha, Jorge Lorenzo, a câştigat, ieri, cursa de MotoGP din cadrul Marelui Premiu de motociclism viteză al statului San Marino, a 13-a etapă a Campionatului Mondial, disputat pe circuitul de la Misano, informează AFP.
Lorenzo, care a fost cronometrat cu timpul de 44 de minute, 11 secunde şi 877 de sutimi, a fost urmat de compatriotul său Dani Pedrosa (Honda), la şapte secunde şi 299 de sutimi, şi de australianul Casey Stoner (Honda), la 11 secunde şi 967 de sutimi.
În clasamentul general conduce Casey Stoner, cu 259 de puncte, urmat de Jorge Lorenzo, cu 224 de puncte, şi italianul Andrea Dovizioso (Honda), cu 185 de puncte.