Clubul marocan Raja Casablanca a anunţat, pe site-ul oficial, că a ajuns la un acord cu Ilie Balaci, în privinţa preluării conducerii tehnice a echipei, în locul lui Mhamed Fakhir, care nu şi-a prelungit contractul.
"Raja Club Athletic şi domnul Ilie Balaci au ajuns la un acord pentru semnarea unui contract. Domnul Balaci va veni la Casablanca, joi, 14 iulie, pentru semnarea acestui contract şi pentru a fi numit oficial în funcţie", a anunţat site-ul grupării arabe.
Ilie Balaci, în vârstă de 55 de ani, a mai antrenat echipe precum Club Africain de Tunis (Tunisia), Olympique de Casablanca (Maroc), Al Shabab (Emirate Arabe Unite), Al Nassr (Arabia Saudită), Al Hilal (Arabia Saudită), Universitatea Craiova, Al Ain FC (Emiratele Arabe Unite), Al Sadd (Qatar), Al Ahli (Emiratele Arabe Unite), Al Arabi (Qatar) sau Kazma (Kuwait).