Fundaşul central român al echipei Palermo, Dorin Goian, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că a reuşit să se adapteze fotbalului italian în primul sezon după transferul de la Steaua şi speră ca anul care urmează să fie mai bun pentru el, informează site-ul mediagol.it.
Goian a explicat că nu-l interesează ce scrie presa despre el şi despre eventualitatea unui transfer de la Palermo. "Eu nu sunt tipul care se uită în ziare, asta e scris doar în ziare, dar directorul sportiv Sabatini, cu care am vorbit, nu mi-a zis niciodată aşa ceva. E normal ca primul meu an să fie mai dificil, dar sper ca anul acesta situaţia mea să devină mai bună", a spus Goian.
El speră să răsplătească încrederea suporterilor prin evoluţii cât mai bune. "Încrederea suporterilor? Suporterii echipei Palermo sunt speciali, atunci când stadionul e plin fac o atmosferă foarte frumoasă. Eu cred că toată lumea are încredere în mine, sper ca jocul meu din teren să răsplătească această încredere", a mai spus el.
Dorin Goian a menţionat că Liga I a României e mult mai puţin valoroasă decât Serie A. "Fotbalul italian e diferit din punct de vedere al valorii. E mai valoros, mult mai valoros decât campionatul românesc. Toţi sunt jucători foarte buni, era normal să fie puţin mai dificilă adaptarea, dar acum m-am obişnuit, sper ca anul acesta să fie unul mai bun. Cu Zenga n-am mai vorbit de când a plecat", a explicat el.
Fundaşul central Dorin Goian s-a transferat sezonul precedent la formaţia italiană US Palermo de la Steaua. În România, el a mai evoluat la Foresta Fălticeni, Ceahlăul Piatra Neamţ şi FCM Bacău.