Antrenorul formaţiei Real Madrid, Jose Mourinho, a apelat la serviciile unor vrăjitori din Kenya pentru un ajutor în vederea reuşitei la noua sa echipă, informează AFP.
Aflat în vacanţă în Kenya alături de familia sa, la începutul lunii iulie, Mourinho s-a întâlni cu patru vrăjitori în regiunea Ukunda, din sudul ţării.
"L-am întâlnit printr-un intermediar, într-un loc secret", a povestit Mzee Makthub, un marabu reputat care are rol de consultant pentru numeroşi politicieni şi responsabili din lumea fotbalului din regiune.
"Ne-a cerut să-l ajutăm să reuşească la noua sa echipă. Mourinho a spus că începe o misiune dificilă la Real Madrid şi că vrea să câştige respectul oamenilor acolo unde va lucra", a declarat Makthub.
José Mourinho, care a condus vineri primul antrenament la Real Madrid, nu a putut fi contactat duminică în legătură cu acest subiect.