Reprezentativa Paraguayului s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, după ce a învins selecţionata Japoniei, marţi, la Pretoria, cu scorul de 5-3 (0-0), în urma executării loviturilor de departajare.
Paraguay a transformat toate cele cinci lovituri de departajare prin Barreto, L. Barrios, Riveros, Valdez şi Cardozo. Pentru Japonia, loviturile de pedepsă au fost marcate de Endo, Hasebe şi Honda, autorul singurului penalti ratat fiind Komano.
Jucătorul meciului a fost desemnat atacantul japonez Keisuke Honda.
Paraguay - Japonia este primul meci de la Cupa Mondială din Africa de Sud care s-a decis după prelungiri şi executarea loviturilor de departajare. În prelungiri, după 1-1 în timpul regulamentar de joc, s-a mai ajuns şi în partida din optimi dintre Ghana - SUA, însă reprezentativa africană a marcat prin Gyan golul victoriei în minutul 93.
Antrenorul echipei naţionale a Paraguayului, Gerardo Martino, a declarat, după calificarea în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, că jucătorii săi au jucat mai mult cu inima în partida câştigată după loviturile de departajare cu Japonia, scor 5-3, informează cotidianul paraguayan ABC.
"Japonia a jucat cum o face de obicei, a stat în apărare, a aşteptat, a avut contraatacuri rapide. Am avut vreo 25-30 de minute dificile, dar am început să recuperăm mingea şi să jucăm mai bine. Am jucat mai mult cu inima şi câteodata, în unele meciuri, asta e mai important, Este o performanţă importantă că am ajuns în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, în primele opt echipe ale lumii, dar încă ne dorim mai mult", a spus Martino
Antrenorul reprezentativei Japoniei, Takeshi Okada, le-a mulţumit jucătorilor săi, la sfârşitul partidei pierdute în optimile Cupei Mondiale cu Paraguay, scor 5-3 după lovituri de departajare, şi a menţionat că aceştia au făcut tot ce le-a cerut el, informează ediţia online a cotidianului Nikkei.
"Mi-am dorit din tot sufletul să pot conduce jucătorii către victorie. Din păcate, nu am fost în stare. Fotbalul mondial nu este aşa de simplu de cucerit. Jucătorii au făcut tot ce le-am cerut. Le mulţumesc", a spus Okada.
În sferturi de finală, sâmbătă, Paraguay va întâlni Spania, câştigătoarea meciului cu Portugalia disputat aseara.