Tehnicianul portughez Jose Mourinho a fost prezentat, luni, la Stadionul Santiago Bernabeu, ca noul antrenor principal al echipei Real Madrid pentru următoarele patru sezoane, într-o conferinţă la care a participat şi directorul general al clubului spaniol, Jose Valdano, informează Marca.
"Jose Mourinho va fi legat de Real Madrid în următorii patru ani. Este o onoare să avem alături unul dintre antrenorii cei mai prestigioşi din lume. Suntem încântaţi să-l avem la Real Madrid", a spus Valdano.
Noul antrenor al Realului a menţionat că motivaţia sa este aceea de a câştigat tot cu echipa madrilenă: "În primul rând vreau să spun că eu nu vorbesc foarte bine limba spaniolă. Studiind şi vorbind italiana am ajuns să uit spaniola, dar am nevoie de o lună şi apoi voi fi gata. Nu ştiu dacă am fost născut pentru a antrena Real Madrid, dar cu siguranţă m-am născut să fiu antrenor de fotbal. Atracţia mea pentru Madrid e cea a istoriei sale. E un club unic pentru un jucător, dar şi pentru un antrenor, iar să nu ajungi la Real Madrid este un gol important în cariera ta. Din fericire, cariera mea este încântătoare şi să antrenez Real Madrid este o mândrie. Dar cel mai frumos nu e să pregăteşti sau să joci la Real Madrid, ci cel mai frumos lucru e să câştigi la Real Madrid. Şi aceasta este motivaţia mea".
Jose Mourinho a antrenat în perioada 2008-2010 formaţia Internazionale Milano, la care evoluează şi fundaşul român Cristian Chivu, cu care a câştigat finala Liga Campionilor în acest sezon.