Campioana României, Unirea Urziceni, a ratat calificarea în optimile Ligii Europa, după ce a fost învinsă, joi, pe stadionul "Steaua", cu scorul de 3-1 (2-1), de formaţia engleză Liverpool, în manşa retur a 16-imilor competiţiei.
Golul Unirii Urziceni a fost înscris de Bruno Fernandes, în minutul 19. Pentru Liverpool au marcat Mascherano '30, Babel '41 şi Gerrard '57.
Unirea Urziceni a deschis scorul, în minutul 19, când Bruno Fernandes a reluat de la 6 metri în poartă, după o centrare a lui Pădureţu de pe partea stângă.
În minutul 30, Liverpool a egalat prin Mascherano. Acesta a şutat de la 25 de metri în plasa laterală, în dreapta portarului Arlauskis, după ce mingea a fost respinsă de apărarea campioanei României la o centrare a lui Gerrard.
Echipa engleză a înscris din nou, în minutul 41, când, la o lovitură liberă de pe partea dreaptă, executată de Gerrard, Babel a reluat în poartă, de la 5 metri la colţul scurt.
Steven Gerrard a stabilit scorul final, 3-1, în minutul 57, cu un şut din 10 metri printre picioarele lui Arlauskis, după o pasă de la Benayoun.
Unirea Urziceni: 1. Arlauskis - 24. Maftei, 6. Galamaz (4. Mehmedovici '27), 22. Bruno Fernandes, 23. Bordeanu - 10. Pădureţu, 8. Paraschiv (18. Ricardo '56), 32. Apostol - 25. Onofraş (17. Semedo '62), 7. Bilaşco, 30. Frunză. Antrenor: Ronny Levy.
FC Liverpool: 25. Reina - 23. Carragher (34. Kelly '62), 5. Agger, 37. Skrtel (16. Kirgyakos '66), 22. Insua - 21. Lucas - 19. Babel, 8. Gerrard, 20. Mascherano, 15. Benayoun (12. F. Aurelio '78) - 24. Ngog. Antrenor: Rafael Benitez.
Cartonaşe galbene: Onofraş '28, B. Fernandes '31, Arlauskis '54 / Babel '20, Mascherano '61
Meciul a fost arbitrat de o brigadă suedeză, condusă de Stefan Johanesson. Acesta a fost ajutat la cele două linii de Magnus Sjoblom şi Peter Martinsson, în timp ce Marin Ingvarsson şi Markus Strombergsson au fost arbitri suplimentari, iar Magnus Ahlsen rezervă.
Delegat UEFA la acest meci a fost francezul Jean Louis Piette, în timp ce italianul Cosimo Bolognino a fost observator pentru arbitri.
La partidă au asistat aproximativ 22.000 de spectatori. Echipa oaspete a fost susţinută pe stadionul Steaua de 600 de fani, dintre care 100 erau veniţi din Bulgaria.
În tur, campioana României a fost învinsă cu scorul de 1-0 (0-0).
Stoica: „Dacă eram arbitraţi corect, i-am fi chinuit puţin pe cei de la Liverpool”
Managerul clubului Unirea Urziceni, Mihai Stoica, a declarat, joi, că în cazul în care arbitrul partidei cu Liverpool, suedezul Stefan Johanesson, ar fi arbitrat corect, atunci gruparea ialomiţeană i-ar fi "chinuit puţin" pe "cormorani".
"Nu ieşim cu capetele plecate, băieţii au demonstrat că se pot bate cu toate forţele din Europa. Dacă ar fi fost un arbitraj corect, am fi avut şanse foarte mici, dar i-am fi chinuit puţin pe cei din Liverpool. Liverpool, fără Babel în teren, ar fi suferit, dar a fost şi acest om, care i-a dus în spate în prima repriză, iar la 2-1 zarurile au fost aruncate. E diferenţă prea mare între Unirea şi Liverpool. Mă bucur că în prima repriză am reuşit să văd un Liverpool care nu a putut ieşi din apărare câteva minute, la acea sarabandă de cornere. De mult nu i-am văzut să păţească asta", a spus Stoica.
Benitez: „Evoluţia Unirii Urziceni a fost diferită faţă de meciul de la Liverpool”
Tehnicianul echipei Liverpool, Rafael Benitez, a declarat, joi seară, după victoria din meciul cu Unirea Urziceni, că formaţia ialomiţeană a avut o evoluţie diferită de cea din prima manşă, în care mai mult s-a apărat.
"Evoluţia Unirii a fost diferită faţă de primul meci, acolo unde mai mult s-au apărat. Aici au fost nevoiţi să împingă jocul şi ne-au lăsat nouă mai multe spaţii. La scorul de 0-1, nu ne-am pierdut cu firea, pentru că ştiam că avem destul timp să revenim, ceea ce s-a şi întâmplat. Unirea a făcut o treabă foarte bună în Liga Campionilor şi am discutat cu antrenorul de la Sevilla, dar şi cu Ionel Gane de la Osasuna, iar aceştia mi-au spus că este o echipă foarte bine organizată", a spus Benitez.