Atacantul echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, depistat pozitiv cu sibutramină, a fost suspendat temporar până la efectuarea contraexpertizei, informează site-ul firenzeviola.it.
"În aşteptarea contraexpertizei, Mutu nu va mai putea juca. A intrat în vigoare ceea ce se numeşte suspendarea temporară şi urmează efectuarea analizei eşantionului B. Astfel, Adrian Mutu nu mai este la dispoziţia antrenorului Cesare Prandelli", a scris firenzeviola.it.
Atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, a fost depistat pozitiv cu sibutramină în urma unui test antidoping efectuat la 10 ianuarie 2010, după meciul cu Bari, din campionatul Italiei, a anunţat, joi, Comitetul Olimpic Italian (CONI).
CONI a anunţat că testul a fost făcut de laboratorul din Roma.
Partida Fiorentina - Bari s-a disputat la 10 ianuarie şi s-a încheiat cu scorul de 2-1, pentru echipa gazdă. Mutu a fost titular în acel meci şi a marcat în mintul 38, aducând egalarea pentru Fiorentina.
Între dezamăgire şi optimism
Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că va aştepta proba B în cazul jucătorului Adrian Mutu, găsit dopat cu sibutramină, şi că abia apoi se poate vorbi de o decizie a federaţiei în cazul său.
"Nu ştiu ce să spun în cazul Mutu, nu prea am ce să fac, sunt uluit. Nici nu ştiu ce să spun. Nu am cuvinte. Pur şi simplu nu am o explicaţie, nu ştiu ce să zic. Vom aştepta şi proba B, să vedem despre ce e vorba şi apoi se poate vorbi de o decizie", a declarat Lupescu.
Fostul impresar Ioan Becali a declarat, joi, pentru Radio Toscana, că a vorbit cu atacantul român al echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, care a fost depistat pozitiv cu sibutramină, şi că este optimist, informează site-ul firenzeviola.it.
"Sunt optimist. Am vorbit cu Mutu şi vom vedea ce este de făcut", a spus Becali.
Va fi suspendat?
Impresarul Victor Becali a declarat că speră ca Adrian Mutu să nu fie suspendat, totul depinzând de modul în care acesta îşi va pregăti apărarea.
"Am vorbit cu el (n.r. - Adrian Mutu) şi cu cei din conducerea clubului, erau împreună. E vorba de o substanţă de slăbit, nu este o substanţă care să mărească capacitatea de efort şi a fost pusă de curând pe lista substanţelor interzise. E normal ca Adi să fie preocupat, nu e într-o situaţie plăcută, că a mai avut acea problemă cu Chelsea. Trebuie să facă şi proba B, în mod sigur o va face. Este o situaţie foarte diferită de ce s-a întâmplat la Chelsea şi asta nu apare într-un moment prea bun. Sper să nu fie suspendat, depinde de ce se va întâmpla, de cum îşi va pregăti apărarea. Nu vreau să mă gândesc că va fi suspendat", a spus Victor Becali la Gsp tv.
Victor Becali a menţionat că îl susţine categoric pe Adrian Mutu. "Îl susţin categoric. Nu am prea multe amănunte. Cred că doctorul echipei nu ştia că ia medicamente. Trebuie să întrebi medicul pentru orice, chiar şi pentru o aspirină", a adăugat Becali, care refuză să creadă că Adrian Mutu a fost victima unei conspiraţii.