Tehnicianul Ioan Andone va semna un contract pentru un sezon cu gruparea bulgară ŢSKA Sofia, informează Pro TV.
Site-ul sportal.bg a scris că antrenorul Gheorghe Hagi se numără printre tehnicienii propuşi pentru preluarea echipei ŢSKA Sofia. Site-ul novinite.com a anunţat, vineri, că Miodrag Jesici, fost tehnician al formaţiei CS Otopeni, a refuzat oferta de a prelua pe ŢSKA Sofia, deoarece nu şi-a putut rezilia contractul cu actuala sa formaţie, Al Ittihad (Libia).
Postul de antrenor al echipei ŢSKA Sofia, la care evoluează şi jucătorii români Florentin Petre şi Daniel Pancu, a rămas liber după ce Luboslav Penev şi-a dat demisia, miercuri, împreună cu întreaga sa echipă tehnică.
Tehnicianul Ioan Andone a fost prezentat oficial la ŢSKA Sofia şi a declarat că îşi doreşte să ajungă cu formaţia bulgară în Liga Campionilor, informează site-ul sportal.bg.
"Sunt onorat să fie un antrenor la ŢSKA. Scopul meu este să câştig campionatul şi să ajung în Liga Campionilor. ŢSKA este o echipă foarte bună cu şanse mari în atingerea obiectivelor", a afirmat Andone.
Ioan Andone a semnat un contract pe un an şi jumătate şi va avea un salariu lunar de 50.000 de leva (n.r. - aproximativ 25.000 de euro), conform site-ului oficial al grupării din Sofia.