Septuplul campion de Formula 1, germanul Michael Schumacher, a declarat că decizia de a renunţa la revenirea în cursele de Formula 1 reprezintă cel mai greu moment din cariera sa, informează AFP.
"Este cel mai greu moment din cariera mea şi, pentru moment, nu mă gândesc la ce voi face. Speculaţiile sunt normale în Formula 1, dar ceea ce simt este dezamăgire, pentru că nu pot face exact ceea ce îmi doresc. Acestea sunt sentimentele mele acum", a declarat Michael Schumacher, într-o conferinţă de presă organizată la Geneva.
"Consecinţele accidentului său de motocicletă sunt mai importante decât cele ale oricărui alt accident din întreaga sa carieră", a completat medicul personal al lui Schumacher, Johannes Peil.
Schumacher, în vârstă de 40 de ani, ar fi trebuit să revină la volanul unui monopost Ferrari, în 23 august, în Marele Premiu al Europei de la Valencia, la aproape trei ani după retragerea sa, pentru a-l înlocui pe brazilianul Felipe Massa, rănit la 25 iulie într-un accident la Marele Premiu al Ungariei. Pilotul german a renunţat însă, din cauza unor dureri la ceafă. Schumacher se lovise la gât în luna februarie, după ce a căzut de pe motocicletă, pe un circuit din Spania.
Atunci, Michael Schumacher a fost victima unei fracturi la baza craniului. De asemenea, el a mai suferit fisuri la o vertebră şi la o coastă. Deşi este vindecat, el mai resimte uneori dureri la ceafă, ceea ce îl împiedică să piloteze în Formula 1.
După ce Michael Schumacher a anunţat că nu poate reveni în Formula 1, monopostul Ferrari devenit vacant în urma accidentului suferit de Felipe Massa va fi condus de pilotul de teste Luca Badoer.