Spaniolul Carlos Mateo, patronul firmei Mateo Aluminios, s-a urcat, vineri dimineaţă, pe o macara, cerând clubului Real Madrid să-i plătească 110.020,50 de euro, sumă pe care susţine că gruparea madrilenă trebuie să i-o achite în schimbul unor lucrări efectuate.
Potrivit publicaţiei El Confidencial, omul de afaceri, care avea asupra lui două sticle de apă şi două pachete de ţigări, a decis să se urce pe macara cu o pancartă pe care scria "Real Madrid îmi datorează 110.020,50 euro. Plăteşte acum!", după ce a aşteptat mai multe luni ca "cineva să-i plătească suma datorată".
Mateo a povestit pentru Efe-Television, prin intermediul telefonului mobil, că firma lui a fost contractată de grupul Begar, firmă de construcţii care a fost contractată la rândul ei de Real Madrid, pentru a executa câteva lucrări la unele clădiri care aparţin clubului de fotbal. În martie, Primăria a oprit lucrările din cauza unor probleme cu licenţa, astfel că oficialii clubului madrileni au decis ca de continuarea lucrărilor să se ocupe firmele subcontractate de Begar. Mateo a dat asigurări că, în ciuda acestei situaţii, Real Madrid nu l-a plătit.
"I-am avertizat că voi face aşa ceva, adică să urc pe macara, pentru că nu pot rămâne cu braţele încrucişate. Nu vreau să fac rău nimănui, nu am nicio problemă psihică sau fizică, doar am venit să-mi cer drepturile", a declarat Mateo, urcat pe macara de la ora 05.00 şi care susţine că va coborî doar când va primi o asigurare de plată din partea Realului.
Real Madrid a dat publicităţii un comunicat în care subliniază că nu are absolut nicio relaţie cu protagonistul incidentului, Carlos Mateo, şi susţine că sumele solicitate de Mateo trebuie plătite de firma Begar. "Totuşi, Real Madrid vrea ca, în măsura posibilităţilor, să ajute la găsirea unei soluţii în cel mai scurt timp posibil", se arată în comunicatul Realului.