Mihailov a dezvăluit această intenţie cu ocazia vizitei pe care preşedintele UEFA, Michel Platini, a efectuat-o, miercuri, în Bulgaria. Francezul, care a avut şi o întrevedere cu prim-ministrul acestei ţări, Serghei Stanişev, a fost prezent la Sofia pentru a pune piatra de temelie a unui centru de formare cu finanţare de la UEFA.
La Sofia, Platini a mai anunţat că Polonia şi Ucraina vor organiza Euro-2012 împreună sau deloc, excluzând o reasociere a Poloniei cu altă ţară, în cazul în care Ucraina nu va fi capabilă de acest lucru.
"Polonia şi Ucraina ştiu foarte bine că una dintre condiţii este ca stadioanele să fie pregătite la timp. Dacă arenele nu vor fi construite în timp util, nici Kievul, nici Varşovia nu vor vedea Euro-2012", a spus Platini.
În ultimele luni au crescut temerile referitoare la capacitatea celor două ţări (primele state fost comuniste care au primit acest drept) de a-şi respecta angajamentele, în special construirea stadioanelor şi renovarea infrastructurii în materie de transport sau hoteluri.
Tot în cadrul vizitei sale la Sofia, Platini a refuzat să comenteze recentele acuzaţii de corupţie, la nivelul arbitrilor din fotbalul polonez: "Nu sunt nici magistrat, nici poliţist, iar problemele domestice trebuie să-şi găsească soluţiile pe plan naţional şi nu la nivelul UEFA", a spus şeful forului fotbalului european.
Platini a vizitat noul Stadion Naţional
Preşedintele UEFA, Michel Platini, însoţit de mai mulţi oficiali ai forului european, de preşedintele ANS, Octavian Bellu, şi de conducerea FRF, a vizitat, joi, şantierul pe care se construieşte noul Stadion Naţional.
Platini, alături de vicepreşedintele UEFA, Marios Lefkaritis, a discutat cu şeful de şantier despre evoluţia lucrării şi a inspectat stadiul în care se află construcţia. Întreaga vizită a durat aproximativ 15 minute.
După inspectarea stadiului lucrărilor, întreaga delegaţie s-a retras în sediul FRF, Casa Fotbalului, pentru a servi prânzul.
Delegaţia a ajuns la şantierul de la Stadionul Naţional după o vizită la sediul Primăriei Bucureşti, unde Michel Platini s-a întâlnit cu primarul Sorin Oprescu.
Preşedintele UEFA, Michel Platini, s-a mai întâlnit cu Şefului Cancelariei Primului-ministru, Dorin Marian, la Palatul Victoria.
Conferinţa de presă ce va fi susţinută de preşedintele UEFA, Michell Platini, şi preşedintele FRF, Mircea Sandu, este programată, astăzi, de la ora 9.00, în incinta hotelului Marriott din Bucureşti.
Primarul general al Capitalei spune că lucrările sunt în grafic
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, joi, după întâlnirea cu preşedintele UEFA, Michel Platini, că este preocupat de finalizarea lucrărilor la Stadionul Naţional pentru organizarea, în anul 2012, în Bucureşti, a finalei Cupei UEFA.
"A fost o întâlnire informală. Suntem preocupaţi de finalizarea lucrărilor la Stadionul Naţional pentru a avea şansa de a organiza în anul 2012 finala Cupei UEFA în Bucureşti", a spus Sorin Oprescu.
Potrivit primarului general, în momentul de faţă lucrările sunt în grafic, Sorin Oprescu precizând că nu are nimic de reproşat constructorului.
Edilul Capitalei a mai precizat că se ia în calcul ca pe suprafaţa din jurul stadionului să fie amenajate spaţii comerciale sau spaţii care să găzduiască expoziţii de artă, pentru a compensa costurile ridicate pe care municipalitatea va trebui să le suporte pentru întreţinerea stadionului după darea în folosinţă.
Totodată, primarul Capitalei a mai spus că a discutat cu preşedintele Federaţiei de Atletism, Sorin Matei, despre înfiinţarea unei piste de atletism într-o locaţie de lângă Arcul de Triumf.