Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), Joseph Blatter, i-a dăruit fostului preşedinte al Africii de Sud, Nelson Mandela, o copie a trofeului care va reveni câştigătoarei Cupei Mondiale din 2010, informează AFP.
"Sunteţi adevăratul arhitect al acestei Cupe Mondiale, care este rezultatul prezenţei şi implicării dumneavoastră", a declarat Blatter în timpul unei ceremonii private la sediul Fundaţiei Nelson Mandela. Preşedintele forului internaţional a adăugat că turneul final al Cupei Mondiale din 2010, din Africa de Sud, este deja o certitudine şi că ediţia din 2009 a Cupei Confederaţiilor va fi ca o repetiţie generală pentru evenimentul de peste doi ani.
Joseph Blatter a încheiat miercuri o vizită de patru zile în Africa de Sud unde a inspectat lucrările pentru Cupa Mondială din 2010 şi s-a întâlnit cu reprezentanţi ai vieţii politice din republica africană. Conducătorul FIFA s-a declarat convins că primul Mondial organizat de o ţară de pe continentul negru va fi "un eveniment minunat".
Africa de Sud va investi în jur de 800 de milioane de euro pentru construirea de cinci noi stadioane şi renovarea altor cinci.