Vicecampionul mondial la aruncarea discului, germanul Robert Harting, critică metodele folosite la prelevarea probelor pentru controlul doping, spunând că acestea încalcă demnitatea umană şi consideră aberant ca, de teama dopajului, să nu îşi poată săruta prietena care a luat sirop pentru tuse.
"Prietena mea este bolnavă şi trebuie să ia sirop pentru tuse. De aceea, timp de 12 ore după ce ea a băut siropul nu am voie să o sărut, pentru că substanţa respectivă, aflată pe lista celor interzise, ar putea ajunge astfel în corpul meu. Este o aberaţie ceea ce se întâmplă", s-a plâns sportivul care va participa la Jocurile Olimpice de la Beijing, potrivit Bild.
În plus, Harting şi-a amintit şi de condiţiile în care a fost nevoit să efectueze un control antidoping la Campionatele Mondiale din 2007, din Japonia. "Stăteam într-o cameră mică. Peste tot erau numai oglinzi, chiar şi pe jos. Aşa am putut să îmi văd foarte clar părţile intime. Şi nu numai eu, ci şi ofiţerul de control doping aflat în cămăruţă cu mine şi care mi-a luminat corpul cu o lampă. Mi-am simţit încălcată demnitatea umană", a relatat atletul în vârstă de 23 de ani.
Totuşi, chiar dacă sunt nemulţumiţi, atleţii nu pot face nicio plângere oficială, pentru că la începutul fiecărui sezon sunt nevoiţi să semneze contracte care stipulează clar obligativitatea supunerii la controalele antidoping. În cazul în care un sportiv încalcă prevederile din aceste contracte, nu mai are voie să se înscrie în competiţii.