Presa spaniolă celebrează victoria lui Rafael Nadal în finala turneului de tenis de la Wimbledon, al treilea de Grand Slam al anului, în faţa liderului mondial, Roger Federer, după "partida secolului", încheiată în cinci seturi, 6-4, 6-4, 6/7 (5/7), 6-7 (8/10), 9-7, informează AFP.
Pentru cotidianul sportiv Marca, "«Rocky» Nadal s-a impus în faţa lui Federer", în partida secolului. "Rafa este numărul unu în tenis, în sportul mondial şi în inimile noastre", scriu spaniolii de la Marca, pentru care această victorie a lui Nadal, coroborată cu titlul continental cucerit de naţionala iberică la Euro-2008, încununează "epoca de aur a sportului spaniol". Ultima victorie a unui tenisman spaniol la Wimbledon data din 1966 şi fusese obţinută de Manuel Santana, aşa că, după ce a câştigat la Roland Garros şi Wimbledon, Rafel Nadal a devenit "un mit al tenisului mondial", alături de Bjorn Borg şi Rene Lacoste, adaugă Marca.
Presa engleză califică şi ea meciul dintre Nadal şi Federer drept "cea mai mare finală" văzută pe gazonul londonez. "Cedează locul, Roger, Rafa este noul rege al Wimbledonului", titrează Daily Mail, pentru care partida dintre cei doi a fost o "întâlnire sportivă titanică".
The Guardian se entuziasmează pentru "finala finalelor", care l-a transformat pe Nadal în "maestrul ierbii, în timp ce Times consideră că acest meci a fost cel mai frumos din toate timpurile.