Selecţionerul Rusiei, olandezul Guus Hiddink, a declarat că este greu de dat un pronostic în privinţa învingătorului din semifinala cu Spania, chiar dacă cele două formaţii s-au întâlnit şi în grupe, ibericii impunându-se cu scorul de 4-1. "În meciul cu Spania nu am jucat deloc bine, iar primul gol primit a făcut diferenţa, spaniolii putând juca pe contre. Noi am încercat să atacăm, dar la prima minge pierdută, ei plecau rapid pe contraatac. Sper ca în semifinală lucrurile să meargă mai bine pentru noi. Spania este totuşi favorită, pentru că are jucători mai experimentaţi decât echipa mea", a menţionat Hiddink.
Mijlocaşul spaniol Xavi Hernandez a precizat că îşi doreşte să câştige titlul european: "Am făcut istorie până acum, dar nu ne vom opri aici. Vrem să cucerim titul european. Nu vom abandona de la filozofia noastră de joc în meciul cu Rusia. Vom juca un fotbal ofensiv, iar posesia va fi cheia. Am crezut mereu în stilul nostru. Avem încredere în antrenor".
Rusia - Spania, joi, ora 21.45, stadionul Ernst Happel (Viena)
Palmaresul meciurilor directe dintre Rusia şi Spania*
* Au fost luate în calcul şi partidele jucate înainte de divizarea Uniunii Sovietice.
General: 9 1 3 5
Acasă: 1 1 0 0
Deplasare: 6 0 3 3
Neutru: 2 0 0 2
Meciuri oficiale: 5 1 1 3
La turneul final al CE: 3 0 0 3
Primul meci: Spania - URSS 2-1, la 21 iunie 1964, la Madrid
Cea mai categorică victorie în faţa Spaniei: 2-1, la 30 mai 1970, la Moscova
Cea mai categorică înfrângere în faţa Spaniei: 1-4, la 10 iunie 2008, Innsbruck, într-un meci contând pentru grupa D a turneul final al CE
Cele mai multe goluri marcate într-un meci direct: Spania - Rusia 4-1, la 10 iunie 2008, la Innsbruck
Ultimul meci: Spania - Rusia 4-1, la 10 iunie 2008, la Innsbruck.
Mii de suporteri spanioli vor să se radă în cap
Mii de suporteri ai naţionalei Spaniei au promis să se radă pe cap dacă jucătorii antrenaţi de Luis Aragones vor câştiga titlul la Campionatul European din Austria şi Elveţia, informează AFP.
"Subsemnatul, suporter etern al Spaniei, mă angajez solemn, în faţa suporterilor, a echipei naţionale şi a cotidianului Marca, să rad până la ultima şuviţă de pe craniul meu spaniol dacă prima reprezentativă va câştiga Euro-2008", au promis fanii iberici, într-o declaraţie pe site-ul internet al publicaţiei spaniole.
Miercuri dimineaţă, peste 10.000 de persoane se înscriseseră în acest concurs iniţiat de Marca. 20 de participanţi vor primi drept premiu o cameră video.
Naţionala Spaniei mai are de disputat două meciuri pentru a-şi adăuga în palmares un al doilea titlu european, după cel cucerit în 1964.
Finala Campionatului European este programată duminică, tot în capitala Austriei.