Reprezentativa Turciei a învins, duminică, la Geneva, cu scorul de 3-2 (1-0), echipa naţională a Cehiei, în ultima etapă a grupei A de la Campionatul European din Austria şi Elveţia, într-un meci în care a marcat golurile victoriei pe final, când a evoluat şi fără portarul Volkan, eliminat.
Cehia a deschis scorul în minutul 34, prin Jan Koller, aflat la al 55-lea gol pentru naţionala Cehiei, în 90 de meciuri. Koller a marcat cu capul, de la 9 metri, după o centrare de pe dreapta a lui Grygera.
Plasil a ridicat scorul la 2-0 în minutul 62. Sionko a centrat de pe dreapta la colţul lung, iar Plasil, venit din linia a doua, l-a surprins pe fundaşul turc şi a înscris, din cădere, de la 6 metri, cu toată opoziţia lui Volkan. Turcii au contestat golul deoarece înainte de faza golului au solicitat efectuarea unei înlocuiri care nu s-a produs.
În minutul 71, cehul Polak a trecut pe lângă 3-0, trimiţând mingea în bara din stânga lui Volkan.
Turcia a redus din diferenţă în minutul 75, prin Arda Turan. Acesta a marcat cu un şut la colţul scurt de la 14 metri, chiar lângă bara din dreapta lui Cech, după o pasă primită de la Hamit Altintop, care a fost uşor deviată de un ceh.
Servet Cetin a trecut pe lângă egalare în minutul 82, când a trimis cu capul puţin alături de poarta lui Cech.
Turcia a egalat, totuşi, în minutul 87, prin Nihat Kahveci, care a profitat de o eroare a portarului Petr Cech, la o centrare de pe dreapta, când a scăpat mingea în careu.
Tot Nihat a marcat golul de 3-2 pentru Turcia în mintul 89, cu un şut de la marginea careului, care a lovit întâi transversala.
În minutul 90+2, portarul turc Volkan a fost eliminat pentru că l-a lovit fără minge, în careu pe atacantul ceh Jan Koller. Arbitrul nu a acordat penalti pentru că în momentul infracţiunii mingea se afla în afara terenului. Deoarece turcii efectuaseră toate schimbările în poartă a intrat Tuncay Şanli.
Atacantul ceh Milan Baros a fost avertizat în minutul 90+6 pentru proteste deşi se afla pe banca de rezerve.
Turcii spun că Europa îşi va aduce aminte de ei
Selecţionerul naţionalei Turciei, Fatih Terim, fericit după victoria cu Cehiei, a anunţat că reprezentativa turcă nu se va opri aici, informează AFP.
"Transmit un mesaj întregii ţări, întregului popor: «Ieşiţi în stradă, sărbătoriţi această victorie, profitaţi de acest moment!» V-am zis după ce am învins Elveţia că lumea îşi va aminti de noi. O mai spun o dată. Europa fotbalistică îşi va aduce aminte de această echipă", a declarat Terim la finalul partidei care a dus Turcia în sferturile competiţiei.
Antrenorul turc şi-a lăudat jucătorii pentru determinarea de care au dat dovadă. "N-am început prea bine meciul, în faţa unor cehi extrem de motivaţi. În prima repriză, am uitat să jucăm fotbal. În a doua ne-am revenit şi sunt mândru că am o echipă care nu abandonează niciodată. Am arătat de ce suntem în stare. Primul gol ne-a băgat din nou în meci. La 2-2, mă pregăteam de loviturile de departajare, când a picat şi golul al treilea. A fost o nebunie, o adevărată lecţie despre frumuseţea fotbalului. E clar că jucătorii mei adoră finalurile dramatice de partidă", s-a bucurat Terim.
Elveţia, victorie de palmares cu Portugalia
Reprezentativa Elveţiei a învins, duminică seară, la Basel, cu scorul de 2-0 (0-0), selecţionata Portugaliei.
Hakan Yakin a marcat primul gol al meciului, în minutul 71, care după un un-doi cu Derdiyok a rămas singur cu Ricardo şi a marcat de la aproximativ 11 metri.
Tot Hakan Yakin a înscris pentru Elveţia în minutul 83, când a transformat un penalti acordat după un fault comis de Meira asupra lui Barnetta.
Luiz Felipe Scolari, selecţionerul Portugaliei, echipă calificată deja în sferturi, a decis să menajeze mai mulţi titulari din primele două meciuri, astfel că Deco, Nuno Gomes, Cristiano Ronaldo sau Simao Sabrosa au fost rezerve.
Selecţionerul Kobi Kuhn şi portarul Pascal Zurberbuhler s-au aflat la ultimul meci pentru Elveţia.
Clasamentul final al grupei A:
Portugalia 3 2 0 1 5-3 6pTurcia 3 2 0 1 5-5 6
Cehia 3 1 0 2 4-6 3
Elveţia 3 1 0 2 3-3 3