Fotbalistul Ivo, de la formaţia braziliană America, a fost arestat de poliţie, după ce a insultat un agent de ordine în timpul meciului cu Potiguar, în localitatea Rio Grande, informează Marca.
Mijlocaşul a ajuns la închisoare pentru insulte rasiste, lucru considerat un delict în Brazilia.
Ivo l-a numit "maimuţă" pe agentul de poliţie care încerca să-l escorteze la ieşirea de pe teren. Jucătorul a refuzat să iasă de pe teren, după ce a primit al doilea cartonaş galben în meciul menţionat.