Atacantul echipei Fiorentina Adrian Mutu s-a antrenat, vineri, alături de coechipierii săi şi ar putea face parte din lotul convocat de antrenorul Cesare Prandelli pentru meciul cu Genoa, de duminică, din etapa a XXVIII-a a campionatului Italiei, informează violanews.com.
"Liverani, Mutu şi Papa Waigo s-au antrenat cu restul grupului şi ar putea fi convocaţi de Prandelli pentru meciul cu Genoa. În schimb, Franco Semioli s-a antrenat separat", a anunţat sursa menţionată.
Adrian Mutu a suferit o întindere a ligamentului colateral intern în urma meciului cu AS Roma, din etapa a XXIV-a, din 24 februarie, iar medicii au estimat că urma să fie indisponibil patru săptămâni.