Echipa naţională de futsal a României va întâlni reprezentativa Cehiei în meciul de baraj pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2008, care va avea loc în Brazilia, în perioada 30 septembrie - 19 octombrie, s-a stabilit, miercuri, la Nyon, informează site-ul oficial al UEFA.
Partida tur va avea loc între 29 martie-2 aprilie, returul fiind programat în perioada 12-16 aprilie.
România a învins Cehia, cu scorul de 8-4, în faza grupelor Campionatului European de futsal, dar ambele selecţionate au ratat atunci calificarea în semifinalele competiţiei.
Programul complet al meciurilor de baraj din zona europeană pentru calificarea la Campionatul Mondial de futsal:
Cehia - România
Belarus - Rusia
Italia - Croaţia
Spania - Bosnia Herţegovina
Slovenia - Portugalia
Ucraina - Ungaria.
Naţionala de futsal a României s-a calificat la barajul pentru Campionatul Mondial din 2008 după ce a terminat grupa preliminară a V-a pe locul secund şi a fost una dintre cele două echipe de pe această poziţie cu cel mai bun punctaj din toate cele zece grupe preliminare.