Preşedintele clubului Lazio Roma, Claudio Lotito, a declarat, duminică, după victoria de pe teren propriu, scor 2-1, în faţa formaţiei Sampdoria Genova, că intenţionează să-l cumpere definitiv pe fundaşul Ştefan Radu, care este împrumutat până la vară de la Dinamo Bucureşti, informează Datasport.
"Radu şi Rozenhal au venit sub formă de împrumut, dar avem opţiune de cumpărare la vară şi intenţionăm să-i transferăm definitiv", a spus Lotito.
Oficialul lazial a afirmat că investiţiile din această iarnă sunt de mare valoare. "Am adus jucători care au mare valoare, nu pariuri de viitor. Mă refer la Radu, un internaţional care poate juca atât fundaş central, cât şi apărător stânga", a precizat Lotito.
Site-ul goal.com l-a notat cu 6,5 pe Ştefan Radu pentru prestaţia din meciul cu Sampdoria. "Un jucător foarte bun. Încântă prin forţa şi eleganţa sa. Se apără bine şi urcă periculos în atac. A fost aproape de gol, dar impresionează prin capacităţile sale tehnice. Este o achiziţie nimerită", a scris goal.com.
Ştefan Radu a fost integralist în partida pe care echipa Lazio Roma a câştigat-o, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, în faţa formaţiei Sampdoria Genova, în etapa a XXI-a a campionatului Italiei.