Agenţia Datasport notează, sâmbătă, că fotbalistul dinamovist Ştefan Radu va evolua în următoarele şase luni sub formă de împrumut la gruparea Lazio Roma.
„Este de semnalat la Lazio achiziţionarea lui Ştefan Radu, în vârstă de 21 de ani, de la Dinamo Bucureşti. Jucătorul va veni sub formă de împrumut pe şase luni, iar apoi Lazio va avea dreptul să îl cumpere şi îi va propune fotbalistului un contract pe încă patru ani”, notează Datasport.
Dinamo Bucureşti şi Lazio Roma s-au întâlnit în 2007 în turul trei preliminar al Ligii Campionilor. După 1-1 la Roma şi 1-3 la Bucureşti, Dinamo a ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor.
Dinu despre plecarea şi Ştefan Radu: Nimeni nu este de neînlocuit
Administratorul delegat al FC Dinamo, Cornel Dinu, a declarat, sâmbătă, că nimeni nu este de neînlocuit, făcând astfel referire la plecarea lui Ştefan Radu de la gruparea bucureşteană, informează site-ul oficial al clubului din Liga I.
„Nimeni nu este de neînlocuit. Se întâmplă peste tot în lume, aşa cum s-a întâmplat, pe vremea când eram jucător, cu mine sau cu Ţălnar. La ora actuală se tratează un transfer şi, mai mult ca sigur, ar putea fi vorba despre cel mai mare transfer din istoria fotbalului românesc. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că vorbim de jucător crescut la Dinamo. Societatea noastră nu are dificultăţi financiare, pentru a înţelege foarte bine acest transfer. La fel se întâmplă peste tot în lume”, a spus Dinu.