Tenismanul elveţian Roger Federer, care a fost eliminat, vineri, de sârbul Novak Djokovici, în semifinale la Australian Open, nu va evolua într-o finală de Mare Şlem pentru prima oară după zece apariţii consecutive, timp în care a câştigat opt turnee şi a pierdut două.
Ultima oară când Federer nu a "prins" o finală de Mare Şlem se întâmpla la ediţia din 2005 a turneului de la Roland Garros, când elveţianul era oprit tot în semifinale de spaniolul Rafael Nadal (luna iunie 2005), cel care avea să câştige şi finala împotriva argentinianului Mariano Puerta.
Începând de atunci, Federer a disputat zece finale consecutive de Mare Şlem, dintre care a câştigat opt (Wimbledon şi US Open - 2005, Australian Open, Wimbledon şi US Open - 2006, Australian Open, Wimbledon şi US Open - 2007) şi a pierdut două, de fiecare dată în faţa spaniolului Rafael Nadal (Roland Garros - 2006 şi 2007).
Djokovici, în vârstă de 20 de ani, care s-a impus, cu scorul de 7-5, 6-3, 7-6 (7/5), în semifinala de vineri cu Federer, va disputa cea de-a doua finală consecutivă a unui turneu de Mare Şlem, după US Open 2007, când a fost învins chiar de către elveţian, tot în trei seturi.
Adversari neaşteptaţi în finala de la Australian Open
Adversarul său din finală, francezul Jo-Wilfried Tsonga, care a dispus în semifinale de numărul doi mondial, spaniolul Rafael Nadal, se află în premieră în această fază a competiţiei, indiferent că este vorba de un turneu de Mare Şlem sau unul ATP. Francezul, în vârstă de 22 de ani, care a câştigat înaintea acestui turneu doar două competiţii de dublu, a obţinut în carieră 481.000 de dolari, adică de zece ori mai puţini bani decât adversarul său din finală.
Finala de duminică este prima, din 1998 încoace, în care se întâlnesc doi jucători care nu au mai câştigat unul dintre cele patru turnee de Mare Şlem, Australian Open, Roland Garros, Wimbledon sau US Open.