„Vreau acuuummm!” sau importanţa frustrării în educaţia copiilor (II)

Dar când „Vreau acum!” vine însoţit de urlete şi se referă la pretenţii sau „mofturi” cum le spun eu, ajung să le explic că rostul nostru ca părinţi e să le asigurăm o casă, să le dăm mâncare şi haine, să ne asigurăm că fac grădiniţa şi şcoala, să se joace, dar nu să le dăm a 7-a maşinuţă roşie pentru că aşa are nu ştiu cine.  Uneori înţeleg, uneori sunt supăraţi că nu mă aliniez la dorinţa lor, dar e un pas înainte în învăţarea aceleiaşi lecţii.

Dar vreţi să ştiţi un secret? Şi eu învăţ lecţia în acelaşi timp cu ei!  Pentru că uneori şi mie-mi vine să cumpăr a 7-a maşinuţă roşie. Că doar e atât de drăgută! Şi fiu-miu s-ar bucura atât de mult! Dar mă abţin. De dragul lecţiei.

Uneori însă nu mă abţin să le iau cadouri şi le iau. Dar nu le dau. Le pun pe dulap şi le dau la ocazii speciale. Fiindcă nu vreau să înveţe că orice dorinţă se îndeplineşte singură, imediat şi uşor, doar fiindcă şi-au exprimat-o.

Dar vreau să înveţe că ţin cont de ceea ce doresc ei şi nu le bag pe gât ceea ce-mi place mie. Aşa face chiar şi Moş Crăciun. Anul trecut fiica-mea vroia o păpuşă Albă ca Zăpada de 1 metru şi un laptop. Dar cum Moş Crăciun nu poate să care decât un singur cadou mare, a trebuit să aleagă. A ales păpuşa şi Moşul i-a adus-o. Iar anul ăsta ştie că Moşul îi va aduce ... laptopul. Dar ea exersa de mult. Are câţiva ani de când s-a învăţat să spună când vede ceva ce-şi doreşte într-un magazin: „Mami, asta vreau să-mi cumperi ... de ziua mea!”

Se pare că în cazul ei, lecţia e aproape învăţată. Fiu-miu mai are de exersat. Şi eu împreună cu el, fireşte. Spre binele nostru. Care bine? Binele de a-ţi propune obiective personale şi a lupta pentru ele, binele de a şti să jertfeşti plăcerea imediată pentru fericirea viitoare, binele de a şti cum să rămâi motivat, binele de a rezista frustrăilor inerente în viaţă, binele de a-ţi da libertatea să greşeşti, binele de a face faţă eşecurilor, binele de a putea să te bucuri din toată inima atunci când ai realizat ceva, binele de a fi un adult echilibrat şi împăcat cu propriile alegeri şi cu sine.

Chiar merită copiii noştri asta, nu?