„Copiii nu sunt răi. Copiii au doar nevoi pe care şi le îndeplinesc cum pot” (II)

Ne puteţi da un exemplu când aţi reuşit să treceţi peste o situaţie mai dificilă şi să apelaţi la resursele dumneavoastră psihice, în calitate de părinte?

O situaţie trăită recent e una cu care se confruntă mulţi părinţi cu copii mici atunci când copilul începe să urle din diferite motive, mai ales când e obosit.

Într-o seară, fetiţa mea, Ioana, de 5 ani, s-a supărat pe tatăl ei că i-a pus în farfurie prea puţină mâncare, deşi mâncase înainte şi a mai vrut, iar el îşi mâncase porţia lui între timp şi nu mai avut de unde să îi mai dea. Însă i-a spus că îi mai face, dacă îl roagă frumos.

Ea însă era deja supărată, n-a vrut să-l roage şi a început să plângă, iar el nu i-a mai făcut mâncare.

După ce am lăsat-o să plângă o perioadă am încercat să o calmez întrebând-o ce are nevoie să se liniştească : "Vrei apă? / Vrei lapte? / Vrei să te mângâi pe tălpi ca să te linişteşti?" Iar ea îmi spunea de fiecare dacă că nu ştie ce vrea şi apoi că nu se poate linişti fiindcă nu ştie cum.

Atunci i-am spus: "Ştiu eu cum!" şi am luat-o rapid în braţe şi am ieşit pe casa scării. Întrucât era seară, afară era linişte şi i-am spus "Uite, luăm linişte de afară ca să te linişteşti. Vezi ce linişte e? Putem să luăm câtă linişte avem nevoie. Nu mai e nimeni pe stradă. Uite, se aud greierii. Au plecat şi rândunicile din cuib în ţările calde. Vor veni la anul şi vor face pui". Moment în care a intrat şi Ioana în discuţie spunând: "Da, şi rândunicile de anul ăsta vor fi bunici", etc. După câteva astfel de minute, am intrat în casă şi am pus-o în pat unde a adormit liniştită (chiar dacă n-a mâncat cât a vrut).

Care sunt resursele la care pot apela părinţii pentru comunicarea cu micuţii lor? Cum îi poate ajuta NLP-ul să facă acest lucru?

NLP-ul îi poate ajuta pe părinţi să observe foarte bine – atât pe ei cât şi pe cei mici. Să fie atenţi la tiparele lor de comportament şi de gândire, la preferinţele lor, la relaţiile cauză-efect din mediu sau din interacţiunea lor şi să găsească abordările potrivite, având în acelaşi timp o atitudine flexibilă în abordări.

Ne puteţi povesti care a fost drumul parcurs de dumneavoastră pentru a ajunge aici?

Am terminat Facultatea de Psihologie acum 10 ani la "Al.I. Cuza" în Iaşi. Pe fetiţa mea, Ioana, am născut-o acum 5 ani, în acelaşi an în care ne-am înfiinţat şi firma de training Mind Master. Când avea doi ani şi a început să spună "Nu" am realizat că ceea ce învăţasem între timp nu mă ajuta să rezolv toate noile situaţii care apăreau, aşa că am început să caut răspunsuri. Am aplicat ceea ce am găsit, am văzut că funcţionează şi am vrut să transmit şi mai departe. Aşa am ajuns să ţin şi cursuri pentru părinţi. În România este (încă) privit ca un lucru nenatural conceptul ca un specialist să te înveţe cum să îţi creşti copilul.

De ce cred românii că este suficient să îţi doreşti şi să îţi iubeşti copilul pentru a te descurca în tot ceea ce îl priveşte?

Probabil pentru că există concepţia că educaţia copilului tău ţine de instinct. Primesc din când în când răspunsuri din gama "meseria de mamă nu se învaţă la curs, ci din instinct, pe propriul copil". Din păcate, până o înveţi pe copilul tău s-ar putea să ajungă adolescent şi atunci e cam târziu să îţi dai seama ce ai fi putut face diferit ca să fie mai bine. Însă e inconfortabil să trăieşti starea în care nu ştii ce să faci şi să recunoşti asta în faţa ta şi a altora. Cred că cere un nivel de dezvoltare personală să fii în stare să spui "nu ştiu". Însă ăsta e doar primul pas, e important să continui cu "dar sunt curios să aflu" – cum ar spune un prieten trainer din Statele Unite – Robert Dilts. Personal, eu chiar le invidiez - în sensul cel mai bun - pe femeile care vin la cursuri de comunicare cu copiii deşi nu au copii încă, pentru ca vor fi mai pregătite faţă de cum am fost eu. Eu am început abia când primul copil avea 2 ani să mă întreb: "Şi dacă nu îl pedepsesc, nu îl bat, nu îl ameninţ, etc. ... atunci, ce fac??" astfel încât să funcţioneze şi relaţia dintre noi să fie OK. Din fericire, am găsit răspunsuri şi ştiu că există astfel de soluţii pentru fiecare părinte.