De frică, nu!

„Dacă principele cârmuieşte numai prin legi şi pedepse, atunci oamenii vor evita să facă răul de frică, nu din convingere. Dar dacă principele se dă pe sine însuşi ca exemplu de virtute, conformându-se riturilor, poporul se va abate de la rău din convingere şi astfel va păşi pe calea virtuţii.” (Învăţăturile lui Confucius)

De când eram mică am auzit expresia “Să fii cuminte şi să asculţi pe mama / pe tata!” O aud frecvent şi acum spusă mai ales de alţii copiilor mei. E general acceptat ca standard al reuşitei tale ca părinte măsura în care ai un copil ascultător sau nu. Şi uneori se ajunge la acest deziderat fără să ne mai intereseze cum.

Ştim foarte bine ce vrem să facă diferit copiii noştri şi facem orice să îi determinăm în acest sens. Însă, având doar acest scop în minte, uitam să ne mai întrebăm şi care vrem să fie motivele lor pentru care fac într-adevăr ceea ce le spunem noi să facă.

Oare nu e la fel de important sau chiar mai important ce motivaţii au ei să fie “ascultători”?

Unii copii devin foarte ascultători, dar dacă eşti atent îţi dai seama că ei îşi ascultă părinţii de ... frică.

De frica de a nu fi bătuţi ( “Dacă nu eşti cuminte, îţi dau eu o mamă de bătaie!”, “Dacă mai loveşti fetiţa, îţi dau eu una să vezi cum e!”), de frica ameninţărilor pe fond afectiv (“Dacă nu vii acum în casă, mami pleacă şi te lasă singur afară!”, “Dacă nu mănânci tot, tati nu te mai iubeşte!”, “Dacă o superi pe bunica, se îmbolnăveşte!”), de frica consecinţelor impuse prin acţiunea negativă a părinţilor (“Dacă mai faci gălăgie cu fluierul acela, am să ţi-l rup!”, “Dacă strici bicicleta am să o dau altui copil care are mai mare grijă de ea!”).

E firesc ca unui copil să îi fie teamă de ceea ce ar putea să se întâmple rău, dar a-i fi frică de propriii părinţi nu contribuie în mod pozitiv la formarea unei stime de sine, a încrederii în gândirea şi forţele proprii, a iniţiativei şi a capacităţii de a lua în mod liber decizii sănătoase.

Dacă preluăm fără să analizam din punct de vedere psihologic vorbe de genul “copiii trebuie să ştie de frica părinţilor”, ajungem să ne sabotăm singuri întregul nostru efort de educaţie, chiar fără să ne dăm seama de consecinţele negative pe care sigur nu ni le dorim.

Din fericire există şi alte alternative la care putem apela în locul exprimărilor de mai sus.

Există alternativa consecinţelor naturale sau logice sau cel puţin netraumatizante: “Dacă mai ţopăi aşa pe leagăn, s-ar putea să se rupă şi nu mai ai pe ce să te dai.”, “Dacă mai sufli în pahar, apa se poate vărsa pe tine.” “Stăm în casă fiindcă plouă şi nu mai putem merge la pădure.”

Există raţionamentul logic: “Ştiu că plângi fiindcă vrei să stai cu mami acasă, dar vrei să îţi cumpăr şi jucării, nu? Iar jucăriile se cumpără cu bani, iar banii se fac la servici. Deci, dacă mai vrei jucării, trebuie să mă duc la servici să fac bani pentru ele.” 

Există alternativa exprimării nevoilor mele ca părinte: “Trebuie să ajungem repede acasă să mă schimb şi să plec la medic fiindcă am programare şi mă aşteaptă”.

Sau a aflării nevoilor lui: “Deci ai lovit fetiţa fiindcă nu îţi dădea camionul. Cum puteai să îl obţii altfel?”

Putem de asemenea să le spunem copiilor exact ceea ce aşteptăm de la ei fiindcă de multe ori le spunem ce o să se întâmple rău dacă greşesc, dar nu le spunem cum să facă lucrurile bine: “Ţine amândouă mâinile la acelaşi nivel pe funii, dacă ţii una mai sus şi una mai jos, leagănul se mişcă strâmb şi poţi să cazi”.

Sau putem să le oferim alternative: “Poţi să stai jos pe bancă sau să te joci cu mingea, dar nu ai voie să dai cu picioarele în coşul de gunoi”.