Cum să-ţi determini copilul să mănânce (II)

În pregătirea mesei intră bineînţeles şi aranjarea mâncării în farfurie. În funcţie de imaginaţia, flexibilitatea, timpul şi răbdarea fiecăruia, acest aranjament se poate face în multe feluri. Pentru tartine am folosit mult timp scobitori de plastic cu diverse modele în capăt sau de lemn cu steguleţe. Chiar dacă conţinutul era acelaşi, faptul că de fiecare dată copilul alegea altă culoare de scobitoare sau altă formă îl făcea să mănânce mult mai mult. Cu succes se pot folosi formele de tăiat fursecuri (ursuleţi, brăduţi, inimioare, există foarte multe forme) pentru tăiat orice (mai bune sunt cele de metal decât cele de plastic fiindcă sunt mai ascuţite). Fiţi creativi şi veţi avea doar de câştigat!

De asemenea importantă este şi varietatea mâncării. Putem varia felul de mâncare cu totul: aţi gătit vreodată budincă transparentă de tapioca?

Dar putem să obţinem un efect puternic şi dacă doar schimbăm sau adăugăm un singur ingredient: aţi pus vreodată puţină sfeclă roşie în orez?

Însă pregătirea mesei nu se referă doar la mâncarea în sine, ci şi la întregul mediu din jur. În sprijinul unui Nu! puternic televizorului putem aduce muzica de la radio, tacâmurile colorate, cu imagini, farfuriile cu imagini cu animale sau personaje preferate, faţa de masă schimbată cel puţin de la un anotimp la altul, în acord cu el, şerveţelele cu diverse modele aranjate în diverse forme, suporturile pentru ouă fierte, paharele cu modele preferate, ceşcuţele, paiele colorate şi înnodate în diverse forme, şervetele de masă atrăgătoare (pe care eventual şi le-au ales singuri când le-am cumpărat). Pentru siguranţa şi confortul lor (şi al nostru) e bine să folosim multe ustensile de plastic şi să aibă la îndemână serveţele ude, mai eficiente la şters.

Iar când ne prindem copilul mâncând ceva pentru prima dată sau mâncând cu poftă o nouă mâncare sau chiar când „găteşte” cu pasiune, să nu ratăm ocazia de a-i face o poză. Putem ulterior să „tapetăm” bucătăria cu ele, făcând din acest loc din casă un loc preferat în care vine şi mănâncă de voie şi cu plăcere. Pentru că aici face lucruri împreună cu noi, aici e lăsat să exploreze, aici îi e satisfăcută curiozitatea, aici se distrează, aici învaţă lucruri noi, aici descoperă arome, texturi şi mirosuri, aici devine creativ, aici se simte bine şi ... pe deasupra, mai şi mănâncă. Când veţi oferi copilului vostru astfel de experienţe în bucătărie nu veţi mai spune „nu ştiu ce să mai fac cu copilul meu că nu mănâncă!”, pentru că mâncatul va veni de la sine. Sigur, asta implică efort, ia timp, cere răbdare, solicită creativitatea la maxim şi trebuie să fie susţinută puternic de schimbarea atitudinii „nu ştiu ce să fac” în obiectivul activ „ce pot să fac ca să-mi determin copilul să mănânce?”. Partea bună e că succesul depinde mai mult de voi decât de preferinţele culinare iniţiale ale copilului. Succes!