Despre tulburările de limbaj la copiii mici

Care sînt cele mai frecvente tulburări de limbaj ale copiilor pe care le-ai întâlnit?

În practica mea logopedica, cele mai frecvente probleme de limbaj ale copiilor pe care le-am întâlnit sînt cele din categoria tulburărilor de pronunţie, în special cele de  tip dislalic. Dislalia este o tulburare de pronunţie care constă în deformarea, omiterea, substituirea, înlocuirea şi inversarea sunetelor. În cazurile grave de dislalie, astfel de fenomene se produc şi la nivelul silabelor şi chiar al cuvintelor. Exemple de silabe inversate: porcatoliu în loc de portocaliu, cerlanea pentru cerneala etc.
Limbajul, în perioada lui de formare, se caracterizează printr-o dislalie fiziologică şi una defectologică. Dislalia fiziologică se refera la dificultăţile de pronunţie care apar la marea majoritate a copiilor, sînt fireşti, pasagere, au caracter temporar, nu se fixează şi nu se menţin după vârsta de 4-5 ani. Aceste tulburări nu intră în sfera patologicului.
Dislalia defectologică se referă la fixarea tulburării de vorbire şi se caracterizează prin pronunţarea defectuoasă a unuia sau mai multor sunete. Ea se manifestă prin omisiuni, substituiri, distorsiuni de sunete sau erori motrice permanente pentru un anumit sunet sau pentru un grup de sunete.
Pentru lichidarea lor este nevoie de un tratament logopedic, pentru că ele nu dispar de la sine. Sunetele cel mai des afectate sînt cele care au o structură articulatorie mai complexă şi anume s, z, t ,s ,j, ce, ci, ge, gi si, mai ales, teribila şi buclucaşa consoană r care a dat de furcă şi marelui nostru poet Lucian Blaga. Aceste sunete, neputând fi pronunţate, sînt omise, înlocuite sau pronunţate deformat, cum ar fi: caun în loc de scaun, sase în loc de şase, tasa în loc de casa, ţerţei în loc de cercei, sirese in loc de cireşe, iata sau lata în loc de raţa, totos în loc de cocoş etc.
O altă tulburare cu care m-am confruntat este bâlbâiala. Bâlbâiala reprezintă o tulburare a ritmului şi a fluenţei vorbirii, în care cursivitatea exprimării este grav afectată prin apariţia unor blocaje sau a unor spasme puternice, odată cu încercările de rostire a primelor silabe din propoziţii, sintagme sau chiar din cadrul unor cuvinte. Deşi nu este atât de frecventă, are implicaţii emoţionale deosebite. Suferinţa nu se vede în oglinda, ci direct în sufletul copilului. La vârsta preşcolara, odată cu dezvoltarea posibilităţilor de formulare propoziţională pot să apară repetiţii, întreruperi, mai ales când se folosesc propoziţii mai complexe. Aceste disfluenţe pot conduce la fixarea bâlbâielii.
În jurul vârstei de 3 ani deja se pot diagnostica astfel de copii deoarece aceştia posedă un număr redus de cuvinte, pronunţate defectuos, nu pot formula propoziţii, la unii şi înţelegerea este dificilă. Întârzierile în dezvoltarea vorbirii pot fi provocate, uneori, de deficienţe la nivelul sistemului nervos sau ca urmare a bolilor grave din prima copilărie. Subliniez că cele mai multe întârzieri în dezvoltarea vorbirii sînt determinate de neglijenţe educative şi de un mediu nefavorabil care să stimuleze dorinţa copilului de a comunica şi relaţiona cu cei din jur.
De asemenea, am constatat apariţia a tot mai multor copii care evită să vorbească în anumite situaţii sau în prezenţa anumitor persoane. Aici vorbim despre mutismul electiv sau voluntar care apare mai frecvent la copiii hipersensibili şi se manifesta printr-o muţenie temporala, parţială sau totală. În astfel de situaţii, copiii respectivi refuză să comunice pe o anumită perioadă de timp, numai cu unele persoane, iar când este mai accentuat, refuzul se extinde faţă de toate persoanele. De cele mai multe ori, mutismul electiv este provocat de metode greşite de educaţie, de eşecuri repetate, de stări de stres care traumatizează copilul, de atitudini care îl frustrează.

Interviu realizat de Psih. Mihaela ZAHARIA