Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 20 sep 2022 - Anul XXVII, nr. 221 (8138)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Deficit

Ministerul Sănătății a trimis la Suceava doar 2.041 de doze de vaccin antipoliomielitic pentru peste 8.000 de copii de pe listele de așteptare

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Doar 2.041 de doze de vaccin Hexacima, împotriva poliomielitei, difteriei, tetanosului, pertussisului, hepatitei B şi Haemophilus influenzae a trimis Ministerul Sănătății la Direcția de Sănătate Publică Suceava, în condițiile în care pe listele de așteptare ale medicilor de familie se află peste 8.000 de copii care până acum nu au fost imunizați deloc sau au fost imunizați parțial împotriva acestor boli grave. Criza vaccinurilor durează de aproape un an și oficiali ai Ministerului Sănătății au declarat în mai multe rânduri că se va rezolva în septembrie. Din păcate, tranșa de vaccinuri venită acum la DSP Suceava nu acoperă decât o mică parte din necesar.

Președinta Asociaţiei Judeţene a Medicilor Generalişti Suceava, dr. Irina Franciuc, și-a exprimat indignarea față de numărul mic de doze alocat județului Suceava. Dr. Franciuc a declarat că medicii de familie din județ vor primi fiecare câte 10 vaccinuri din actuala tranșă de 2.041 de doze primite de DSP, în timp ce „în alte județe nu sunt probleme”. „Bătaie de joc pentru Suceava, cu vaccinurile. Doar în câteva județe din țară sunt probleme cu vaccinurile pentru copii. La Iași, la Neamț, la București nu sunt probleme. Am 78 de copii pe lista de așteptare și am fost anunțată că voi primi 10 doze de vaccin. Incredibil! Și așa suntem un județ în care rata de vaccinare tot scade, dacă nu avem continuitate la vaccinările din programul național va fi și mai rău”, a afirmat  președinta asociației medicilor de familie din județ. Dr. Franciuc a mai spus că dacă până acum au fost părinți care au achiziționat din farmacii contra cost vaccinul necesar pentru imunizarea copiilor, acum tot mai mulți îi întreabă pe medicii de familie de ce mai plătesc asigurări medicale dacă nici măcar vaccinurile obligatorii nu le pot primi gratuit.

Un alt medic de familie, Florentin Haidamac, a declarat că pe lista de așteptare are 70 de copii care au nevoie de vaccin hexavalent, dar din informațiile pe care le are va primi maximum 25 de doze. „Le voi folosi pentru a vaccina copiii care nu au fost vaccinați deloc. Probabil așa vor proceda și ceilalți colegi”, a afirmat dr. Haidamac.

Pentru copiii catagrafiați anul acesta în județul Suceava sunt necesare 11.000 de doze de vaccin hexavalent, pe care DSP le-a solicitat de la Ministerul Sănătății. În luna mai a primit 2.200 de doze de la minister și 500 de doze prin transfer de la DSP București, iar acum alte 2.041 de doze. Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Gabriela Băncilă, a declarat că distribuția vaccinului către medicii de familie a început și se face „proporțional la toți medicii care au copii catagrafiați”, adică 224 de medici de familie. Fiecare va primi 25-30% din necesar.

Vaccinul hexavalent Hexacima se administrează la 2, 4 și 11 luni de viață și se completează cu rapel la 6 ani cu vaccin tetravalent (fără componentă pentru Haemophilus influenzae și hepatita B).

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ministerul Sănătății a trimis la Suceava doar 2.041 de doze de vaccin antipoliomielitic pentru peste 8.000 de copii de pe listele de așteptare.
 Vizualizări articol: 3961 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ministerul Sănătății a trimis la Suceava doar 2.041 de doze de vaccin antipoliomielitic pentru peste 8.000 de copii de pe listele de așteptare0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei