Din 5.067 de suceveni care au Covid la această dată, 388 sunt internați în spitalele din județ. Dintre bolnavii de Covid internați, 42 sunt copii. Majoritatea pacienților internați au forme medii sau ușoare de boală, dar aproape 15% dintre ei, adică 58 de bolnavi de Covid, au forme grave și severe.
În intervalul 23-24 ianuarie în spitalele din județ au fost internate 34 de persoane cu Covid și au fost externate 16 persoane. În aceeași perioadă de referință a decedat o persoană din Rădăuți ca urmare a infecției Covid.
În Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, din totalul celor 578 de pacienți internați, 170 de pacienți, dintre care 32 de copii, sunt diagnosticați cu Covid. Alți 14 pacienți sunt în zona tampon și 394 de pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).
Din cei 170 de pacienți cu Covid, 40 prezintă forme ușoare ale bolii, 99 au forme medii, 23 prezintă forme severe iar 8 sunt cu forme grave și sunt internați în secția ATI.
Spitalul Județean Suceava dispune, la această dată, de 354 de paturi libere, din care 36 pentru pacienți cu Covid, dar nici unul pentru copiii cu Covid. În sectorul non Covid sunt 286 de paturi disponibile, 32 pentru zona tampon și două paturi la ATI Covid.
La Spitalul Municipal Rădăuți sunt internați un copil și 82 de pacienți adulți cu Covid, din care 80 cu forme medii și doi cu forme critice. Sunt disponibile 31 de locuri în sectorul Covid, din care 4 pentru copii, și nici un loc la ATI Covid.
La Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internați 24 de pacienți, din care 8 pacienți cu forme medii și 16 pacienți cu forme grave. Sunt 8 locuri disponibile în sectorul Covid. La Gura Humorului sunt internați 17 pacienți, din care 9 cu forme ușoare și 8 cu forme medii; 13 locuri disponibile. La Siret - 7 pacienți cu forme ușoare, 8 locuri libere; Vatra Dornei - 42 de pacienți, din care 35 cu forme medii și 7 cu forme grave; 6 locuri libere. La Fălticeni sunt internați 36 de pacienți adulți, din care 34 cu forme medii și 2 pacienți cu forme grave, și 9 copii. Sunt libere 14 locuri Covid pentru adulți, un loc pentru copii și două paturi ATI.
La nivelul județului sunt disponibile 112 locuri Covid și 19 locuri pentru zona tampon.
În izolare, în afara pacienților cu Covid din spital, se află 5.158 persoane, din care 397 intrate în intervalul 23-24 ianuarie. În carantină sunt 2.730 persoane, din care 156 intrate în intervalul 23-24 ianuarie.
Situația în țară
În spitalele din țară, numărul de persoane internate în secții cu Covid este de 6.370, cu 412 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 629 de persoane, cu 30 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 629 de pacienți internați la ATI, 547 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 620 sunt minori, 613 fiind internați în secții, cu 67 mai mult decât în ziua anterioară și 7 la ATI, cu doi mai mult decât în ziua anterioară.
În intervalul 23-24 ianuarie, orele 10.00, au fost raportate 41 de decese, dintre care unul anterior intervalului de referință, survenit în județul Tulcea, în luna ianuarie 2022.
Dintre cele 41 de decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
Din totalul de 41 de pacienți decedați, 38 au fost nevaccinați și 3 vaccinați. Pacienții vaccinați se aflau în grupele de vârstă 60-69 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.