Alți 156 de suceveni s-au infectat cu Covid-19 în intervalul 15-16 septembrie, potrivit datelor transmise de Grupul de Comunicare Strategică. În felul acesta rata de infectare a ajuns la 1,33 la mia de locuitori la nivelul județului Suceava, iar cifrele continuă să crească. Și la nivel național se menține trendul ascendent. Ultima comunicare arată că de miercuri până joi s-au infectat cu SARS-CoV-2 alte 4.441 de persoane, o creștere cu peste 400 de cazuri față de ziua anterioară.
De la începutul pandemiei și până acum, 35.286 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat. Numai în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 71 de decese, printre care și persoane din județul Suceava. Mai grav este că scade și vârsta persoanelor care își pierd viața după ce s-au infectat cu Covid-19. Din cele 71 de decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, două la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 la categoria de vârstă 40-49 ani, 13 la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 la categoria de vârstă 70-79 ani și 17 la categoria de vârstă peste 80 ani. Cinci dintre persoanele care au murit nu aveau alte afecțiuni, astfel încât medicii atrag atenția că actualul val patru al pandemiei este unul foarte serios.