Opt persoane care sunt dializate au fost depistate cu Covid-19 în urma testelor efectuate în ultimele zile. Toate persoanele au sosit pentru tratamentul de specialitate pe care îl primesc la centrul de dializă care funcționează la Spitalul Județean Suceava. Toate cele opt persoane sunt asimptomatice, iar depistarea lor a fost posibilă ca urmare a faptului că toți beneficiarii centrului de dializă sunt testați periodic.
Toți cei opt oameni nu sunt vaccinați, iar în cazul a trei persoane este vorba de reinfectare. Gabriela Băncilă, purtător de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, a precizat că s-a dispus izolarea contacților direcți, precum și dezinfecția centrului de dializă, dar și a mașinilor cu care pacienții sunt transportați pentru dializă.