Managerul Spitalului Județean Suceava, Alexandru Calancea, rămâne coordonatorul acțiunilor pentru prevenirea Covid. Decizia a fost luată în ședința de marți a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava, care a aprobat o hotărâre pentru stabilirea unor măsuri de prevenire a răspândirii îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 în județul Suceava.
În decizie se precizează că se continuă desemnarea, sub autoritatea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, a managerului Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, dr. Alexandru Calancea, pentru a asigura coordonarea integrată cu privire la măsurile care trebuie dispuse la nivelul unităților medicale din sistemul public al județului Suceava, în vederea aplicării unitare a dispozițiilor autorităților publice centrale cu rol principal și de coordonare în prevenirea și combaterea infecțiilor cu coronavirus.