O echipă medicală multidisciplinară formată din dr. Rareș Voinea, dr. Mihaela Guțu, dr. Mihai Guțu, dr. Ionuț Cordoș, dr. Adrian Nistor și dr. Ruslan Gorceag a realizat o nouă premieră la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava - prima paratiroidectomie subtotală (îndepărtarea unor porțiuni din glandele paratiroide), la un pacient în vârstă de 19 ani. Managerul spitalului, dr. Alexandru Calancea, a transmis, printr-un comunicat de presă, că pacientul a fost diagnosticat la sfârșitul anului 2020 cu boală cronică de rinichi, în stadiul terminal, și era inclus în programul de hemodializă. O complicație frecventă a acestei boli este creșterea glandelor paratiroide, ce determină modificări osoase. „Pe fondul acestora pacientul a prezentat o fractură spontană de col femural, rezolvată prin protezare de către medicul ortoped dr. Rareș Voinea”, a arătat dr. Calancea. Acesta a explicat că evaluarea glandelor paratiroide s-a realizat cu ajutorul medicinei nucleare, de către dr. Mihaela Guțu și dr. Mihai Guțu, prin SPECT-CT, identificându-se astfel cu exactitate locația și mărimea acestora. Ulterior, echipa chirurgicală, formată din dr. Ionuț Cordoș și dr. Adrian Nistor, a efectuat prima paratiroidectomie subtotală la Suceava. Pacientul a fost urmărit în continuare în secția de Anestezie Terapie Intensivă, sub coordonarea dr. Ruslan Gorceag, a mai spus dr. Alexandru Calancea.