Județul Suceava a înregistrat, luni, 30 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 și 15 pacienți reconfirmați pozitivi la retestare, din 602 persoane testate în perioada 14-15 martie. Incidența cazurilor pozitive în județ, comunicată de Grupul de Comunicare Strategică, este de 0,91 la mia de locuitori.
În țară, în perioada 14-15 martie au fost efectuate 7.089 de teste RT-PCR (5.474 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.615 la cerere) și 5.128 de teste rapide antigenice. În urma testelor, față de ultima raportare au fost înregistrate 2.972 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Peste 200 de cazuri noi sunt în București – 531, Ilfov – 254 și Timiș – 202.
Luni au fost raportate 82 de decese - 43 de bărbați și 39 de femei, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, dintre care 80 ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 11.238. Dintre acestea, 1.225 sunt internate la ATI, ajungându-se astfel aproape de capacitatea maximă la terapie intensivă.