Numărul localităților din județul Suceava în care nu se înregistrează nici un caz de Covid-19 în evoluție a ajuns la 20. Din cele 114 localități, alte 17 au câte un caz în evoluție, 43 au sub cinci cazuri, 15 au sub zece cazuri, iar 19 au peste zece cazuri în evoluție.
La această dată sunt 864 de cazuri de infecție Covid-19 în evoluție. În municipiul Suceava incidența este de 2,11 la mie. În zona roșie sunt patru localități: Dorna Arini – cu incidență de 4,09 la mie, Drăgoiești – 3,76 la mie, Poiana Stampei – 4,79 la mie și Vatra Dornei – 3,15 la mie.
La nivelul județului, în intervalul 7-8 martie au fost internate 13 persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 10 persoane declarate vindecate. Din totalul celor 549 de pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 149 de pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19, 57 de pacienți sunt în zona tampon și 343 de pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid). 15 pacienți au forme grave de Covid-19 și sunt internați în secția ATI. Dintre aceștia, 7 pacienți sunt ventilați non - invaziv și 6 sunt intubați ventilați invaziv.
Spitalul Suceava dispune, la această dată, de 343 de paturi libere, din care 88 pentru pacienți Covid-19, 188 în sectorul non-Covid și 67 pentru zona tampon. La unitatea ATI sunt disponibile 3 paturi pentru pacienți Covid.În spitalele din județ sunt internați, la această dată, 302 pacienți cu Covid-19.
În carantină sunt 700 de persoane, din care 32 intrate în intervalul 7-8 martie, iar în izolare la domiciliu se află 412 persoane, din care 14 intrate în intervalul 7-8 martie. Luni s-au înregistrat trei decese în rândul pacienților cu Covid – unul la Dărmănești, unul la Gălănești și unul în municipiul Suceava.
În județ, de la începutul pandemiei și până acum 19.494 de persoane au fost declarate vindecate.
În ceea ce privește vaccinarea împotriva Covid-19, până la data de 7 martie a.c. s-au vaccinat în județ 28.649 de persoane cu o doză și 16.468 de persoane cu două doze.