Municipiul Suceava nu a intrat în scenariul roșu, deși a fost la un pas de asta, după ce marți incidența numărului de cazuri active de coronavirus a fost de 3,02 la mia de locuitori.
Dar miercuri, în ziua în care trebuia să fie decise noi restricții de către CJSU, rata de incidență a îmbolnăvirilor a scăzut la 2,79 la mia de locuitori, încât nu se mai justifică intrarea în scenariul roșu, deocamdată.
“Am participat astăzi, în calitate de invitat, la Ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență unde am aflat că orașul Suceava a revenit la scenariul galben, rata de incidență fiind de 2,79 la mia de locuitori, numărul de cazuri active fiind astăzi (miercuri – n.r.) 358 (fără focare), comparativ cu 387 ieri (marți – n.r.), cu 29 de cazuri mai puține.
Fac în continuare apel la cetățenii municipiului Suceava să respecte regulile stabilite de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
Purtați mască de protecție atât în spațiile închise și deschise, cât și în spațiile aglomerate și neaglomerate pentru a evita impunerea de noi restricții prin trecerea la scenariul roșu. Doamne ajută!”, a spus primarul Ion Lungu.
Scăderea numărului de cazuri active ar putea fi un efect al măsurilor preventive, suplimentare, impuse în municipiu încă din 16 octombrie, de când s-a solicitat ca purtarea măștilor de protecție să devină obligatorie și în spațiile publice deschise, nu doar la interior.
În aceeași zi, dar dimineața, edilul sucevean atenționa sucevenii că noi restricții urmau să fie impuse de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, pe fondul intrării municipiului reședință de județ în scenariul roșu.
„O primă măsură care se ia în cazurile cu scenariu roșu este legată de purtatul măștii. Acest lucru se întâmplă în orașul nostru începând din data de 16 octombrie. Celelalte aspecte legate de funcționarea unităților comerciale, școlare vor fi propuse, așa cum am spus, de Direcția de Sănătate Publică și vor fi aprobate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
Având în vedere că suntem într-o perioadă de vacanță pentru cei din învățământul primar și cei de la grădinițe, mi-aș dori ca grădinițele și creșa, cel puțin, să nu fie închise. Vom discuta acest aspect în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență”, spunea la prima oră primarul Ion Lungu, care a lansat un nou apel către locuitorii orașului să poarte mască de protecție, o măsură care s-a dovedit eficientă în alte județe, cum ar fi Argeș.
„Dragi suceveni, fac un apel să facem tot posibilul să reducem numărul persoanelor active la mia de locuitori în așa fel încât să revenim la scenariul galben. Dacă se va păstra numărul de cazuri și dacă vom <progresa> zi de zi ca număr de cazuri active riscăm să ajungem într-o situație mai delicată, așa cum am fost în primăvară, ceea ce nu ne dorim. Nu dorim să ajungem în carantină. De aceea, dacă noi în primăvară am câștigat bătălia cu coronavirusul pe acea idee – <Stați acasă!> – și s-a redus numărul de cazuri de la 9,87‰, cât era la începutul lunii aprilie, la 1,81‰ pe data de 13 mai, când am ieșit din carantină, de această dată sloganul este <Să purtați mască!>. Desigur că toți trebuie să purtăm mască și în spațiile închise și în cele deschise, în zonele aglomerate și în zonele neaglomerate, în instituțiile publice, în birouri. Trebuie purtate măști pentru că altfel riscăm să ne îmbolnăvim. De aceea fac acest apel la suceveni, de a respecta aceste reguli, și mă refer îndeosebi la purtatul măștii, dar la fel de importantă este păstrarea distanței fizice și sociale între cetățeni, precum și respectarea regulilor de igienă. Vreau să cred că sucevenii sunt conștienți de acest lucru și sunt responsabili”, a mai spus primarul Sucevei.
Restricțiile care se impun pe perioada scenariului roșu sunt pentru 14 zile, după care situația se reanalizează cu posibilitatea de revenire la scenariul galben, dar pentru municipiul Suceava nu a mai fost cazul, după cum s-a aflat în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, care a avut loc miercuri după-amiază.